Dan Diaconescu: Am „eliberat” 500 de localităţi

0

Liderul PP-DD, Dan Diaconescu, a afirmat duminică seară, 10 iunie, după anunţarea primelor exit-poll-uri la închiderea urnelor pentru alegerile locale că partidul pe care îl conduce a „eliberat” 500 de localităţi din România de „ciocoi”, împotriva „multor piedici”, deşi nimeni nu dădea nicio şansă formaţiunii sale.

„Este pentru un partid nou-nouţ, pentru un partid căruia nimeni nu îi dădea nicio şansă o izbândă. Noi sigur că nu suntem mulţumiţi. Nouă ne place mai mult, locul numărul unu. Am avut foarte multe piedici, mai multe decât ne aşteptam. Au fost multe întâmplări nefericite prin toate secţiile de votare. Mulţi oameni ai noştri au fost ademeniţi sau ameninţaţi.

Au fost milioane de oameni de partea noastră. Avem 500 de localităţi pe care trebuie să le administrăm de mâine dimineaţă şi trebuie să le arătăm românilor că se poate face şi altfel, că pot fi românii de acolo acţionari ca la un SA, nu cum se întâmplă azi într-un SRL în care sunt doi-trei ciocoi”, a spus Diaconescu.

El a susţinut că vor exista „nişte schimbări majore” în viaţa românilor din cele 500 de localităţi câştigate de PP-DD şi a afirmat că la alegerile parlamentare partidul său va obţine un scor de trei-patru ori mai mare. „De altfel, tot ce se întâmplă în alegerile locale se multiplică cu patru în alegerile parlamentare. Sunt foarte optimist, sunt foarte fericit. După numărătoarea oficială a voturilor vom lua mai multe procente decât PSD”, a apreciat liderul PP-DD.

Potrivit acestuia, PP-DD ar fi câştigat, pe lângă Caracalul natal, şi Slatina, Bistriţa, Zalău şi şi-a manifestat speranţa ca şi „la Iaşi să se termine totul cu bine”. „Suntem optimişti, nu avem ce pierde, am intrat în această dezbatere pentru a anima totul. Cred că prezenţa uriaşă la vot de azi se datorează publicului nostru. Am animat scena politică şi o să o otevizăm”, a declarat Dan Diaconescu.

El i-a acuzat pe „ciocoi” că au făcut şi au postat pe buletinele de vot partide cu iniţiale aproape la fel, de genul „PP-LC, PP-MT, PP-PS” care au creat „confuzie”.

Referindu-se la ceea ce s-a întâmplat în curtea OTV, Diaconescu a susţinut că a fost „o manifestare spontană, în care s-a sărbătorit victoria”.

Adresându-se mulţimii adunate în curtea OTV, Dan Diaconescu a afirmat că „mega-ciocoiul Traian Băsescu a căzut cu tot cu PDL” şi că poporul român le-a dat „un vot peste bot ciocoilor”.

„Am reuşit să învingem într-o mulţime de localităţi. De la Roşia Montană, unde vom lua aurul înapoi, până la Pechea. Vom face o numărătoare paralelă a voturilor. Azi am învins”, a mai declarat Diaconescu, care a prezentat un sondaj potrivit căruia USL ar fi obţinut la alegerile locale 49%, PP-DD – 21% iar PDL – 12%. „Este o victorie pe care trebuie să o consolidăm. Au fost mii şi mii de fraude. Alegerile parlamentare să ne aducă înaintea USL. Azi, prin vot, am reuşit să îmi recâştig postul de moderator. De mâine, cei din CNA nu vor avea curajul să mai facă nimic”, le-a spus liderul PP-DD celor prezenţi în curtea OTV.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.