Fotbal – EURO 2012: Germania – Portugalia 1-0

0

Echipa de fotbal a Germaniei a învins Portugalia cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, 9 iunie, la Lvov, în grupa B la EURO 2012, competiţie găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie.

Germania s-a impus în primul său meci din ”grupa morţii” prin golul lui Mario Gomez (72), după un joc tacticizat. Portugalia s-a trezit târziu şi a fost lipsită de şansă.

Germania a avut două oportunităţi în primele zece minute de joc, o lovitură de cap a lui Gomez (2), prinsă de portar, şi un şut al lui Podolski (9), reţinut de acelaşi Rui Patricio. ”Nationalmannschaft” a avut o posesie mai bună a mingii, dar cele două echipe nu au riscat prea mult, apărându-se cu atenţie. Ocaziile clare de gol au lipsit până spre finalul reprizei, când Mueller a şutat alături de poartă din poziţie bună. Portugalia a avut cea mai mare ocazie din primul mitan, în min. 45, când, în urma unui corner, Pepe a şutat în bară, iar mingea a căzut apoi pe linia porţii.

Meciul nu a crescut în spectaculozitate nici după pauză şi s-a desfăşurat după aceleaşi canoane. Germania a continuat jocul de posesie, iar cele mai bune situaţii au fost în min. 52, când centrarea lui Ozil l-a depăşit pe Podolski, şi în min. 57, când Gomez a reluat cu capul mult peste poartă. Portugalia a avut o zvâcnire în min. 64, dar Boateng l-a blocat în careu pe Ronaldo.

Mario Gomez a reuşit să deschidă scorul în min. 72, cu o lovitură de cap care a trimis mingea la colţul lung, după centrarea lui Khedira. Golul a venit într-un moment în care selecţionerul german se pregătea să-l schimbe pe vârful lui Bayern cu Miroslav Klose. Gomez a fost la câţiva centimetri de ”dublă” (77), dar nu a ajuns la centrarea lui Mueller.

Portugalia a reacţionat şi Ronaldo a trimis un şut cu efect, respins greu de Neuer (82). Şutul lui Coentrao de la marginea careului a fost blocat de Hummels (83), după care centrarea lui Nani a căzut pe vinclul porţii germane (84). Varela a ratat egalarea în min. 88, când a rămas singur cu Neuer, dar a tras în acesta din câţiva metri. Badstuber a salvat golul în min. 90+3, la şutul lui Nani şi meciul s-a încheiat cu succesul Germaniei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.