Industria aeronautică caută cu disperare ingineri

0

Industria aeronautică are probleme în a găsi inginerii de care are nevoie pentru a putea face faţă cererii pentru 20.000 de avioane în următorii 20 de ani, transmite AFP.

‘Rezervorul de talente din Europa a devenit insuficient’, a declarat Tom Enders, cel care tocmai a trecut de la conducerea constructorului aerian Airbus la firma mamă EADS. Potrivit lui Enders, doar 9.000 din cele 12.000 de posturi disponibile anul trecut în sectorul aeronautic din Europa au putut fi acoperite.

Situaţia este similară pe celălalt mal al Atlanticului. ‘Cu 72.000 până la 74.000 de absolvenţi pe an în SUA nu sunt suficient de mulţi ingineri care să satisfacă necesităţile pe care le preconizăm în industrie în general şi în industria aeronautică în special’, a declarat vice-preşedintele de resurse umane de la Boeing, Rick Stephens.

‘Trebuie să ne batem pe piaţa internaţională pentru a găsi cele mai bune talente’, a declarat omologul său de la Airbus şi EADS, Thierry Baril. Acesta a dezvăluit că atunci când Boeing închide o uzină, cum o va face anul acesta cu cea de la Wichita, Kansas, toată lumea se luptă să îi atragă pe inginerii disponibilizaţi.

Dacă Airbus şi Boeing au unele dificultăţi în a găsi inginerii de care au nevoie, situaţia este şi mai îngrijorătoare în rândul subcontractanţilor. ‘Inginerii sunt din ce în ce mai atraşi de marile nume şi cred că acolo vor găsi mai multe oportunităţi de dezvoltare’, a declarat Thierry Voiriot, preşedintele comitetului întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Gifas.

Pentru a remedia situaţia, constructorii aeronautici colaborează cu şcolile şi universităţile pentru a contribui la elaborarea de programe care să răspundă la nevoile viitoare ale industriei. În plus, Airbus şi grupul brazilian Embraer, al treilea constructor aeronautic mondial, au propriile lor şcoli. ‘Avem un program care se bucură de succes prin care atragem tineri care nu au posibilitatea de a merge la universitate, îi formăm şi apoi îi lansăm pe piaţă’, a declarat preşedintele Embraer Aviation Europe, Luiz Fuchs.

Constructorii aeroanautici încearcă de asemenea să promoveze imaginea inginerului. De exemplu, directorul Eurocopter, Lutz Bertling, ţine conferinţe în universităţi pentru a-i atrage pe studenţi.

În sfârşit, giganţii Airbus şi Boeing recrutează ingineri şi de pe pieţele internaţionale. Din cele 4.000 de persoane care vor fi angajate în acest an la Airbus, 90% vor fi anagajaţi în Europa iar restul în India, SUA, China şi Brazilia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.