Ministerul Sănătăţii intenţionează scutirea cetăţenilor de la plata cardului naţional de asigurări sociale de sănătate

0

Ministerul Sănătăţii intenţionează susţinerea de la bugetul de stat a cheltuielilor necesare pentru producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi scutirea cetăţenilor de la plata acestui document.

Potrivit unui comunicat al MS transmis luni, 11 iunie, pe site-ul ministerului se află în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Conform proiectului de act normativ, pentru plata şi distribuţia cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se va încheia un contract între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu C.N. „Imprimeria Naţională” SA, costul unui card fiind estimat la aproximativ 2 euro.

‘Vrem ca toată populaţia să primească şi să utilizeze cardul de sănătate, pentru că acesta, împreună cu reţeta electronică şi dosarul electronic fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemului de asigurări de sănătate. Era puţin probabil că toţi asiguraţii ar fi fost de acord să plătească producerea cardului. Din această cauză am discutat cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi am găsit o soluţie financiară prin care să suportăm de la bugetul de stat cheltuielile pentru producerea cardului, astfel încât să ne asigurăm că toţi cetăţenii vor primii acest card’, a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii precizează că în urma informaţiilor primite din partea reprezentanţilor CNAS, producerea cardului naţional de sănătate va începe din luna august, urmând ca Imprimeria Naţională să producă lunar 1 milion de exemplare

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.