Premierul Victor Ponta se adresează marţi Parlamentului

0

Primul-ministru Victor Ponta va susţine marţi, 12 iunie, în şedinţa camerelor reunite ale Parlamentului, o declaraţie pe teme de politică internă şi internaţională.

Premierul anunţa, pe 21 mai, că va solicita Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului convocarea unei şedinţe comune în care acesta să se adreseze Legislativului, care să dea apoi un mandat în privinţa reprezentării României la reuniunea Consiliului European din 28 iunie.

„Eu voi respecta orice decizie a Parlamentului, aşa cum a respectat şi domnul preşedinte Băsescu decizia de a demite guvernul Ungureanu, chiar dacă nu a făcut cu plăcere acest lucru”, declara Ponta la vremea respectivă.

De altfel, declaraţii pe acest subiect a făcut premierul şi luni, când a susţinut că ideea de a nu informa Parlamentul în legătură cu discuţiile la nivel european a reprezentat „o anomalie şi o malformaţie”, context în care a afirmat că marţi în Parlament doreşte o revenire la raporturile normale dintre instituţii.

„Faptul că în ultimii trei ani nici Guvernul, nici Parlamentul nu au avut niciun cuvânt de spus într-o zonă esenţială pentru România, cum este zona afacerilor europene – practic, UE ţine de politica internă -, faptul că de trei ani, Parlamentul nu a fost nici măcar informat cu ce se discută la nivel european, faptul că Guvernul nu era în niciun fel implicat era o anomalie şi o malformaţie constituţională, democratică şi europeană. (…) Noi ne dorim să readucem instituţiile la funcţionarea lor normală. Nu poţi să nu implici Parlamentul în decizii atât de importante şi le-am reiterat şi o să le prezint şi mâine”, a subliniat Ponta.

Premierul a precizat că marţi va face o declaraţie politică în Parlament privind cele cinci obiective care reprezintă „prioritatea absolută pe plan european a Guvernului USL”.

„În perioada următoare, România va avea cinci teme importante pe agenda europeană. În primul rând, aderarea la Spaţiul Schengen. La Consiliul miniştrilor de Interne toate semnalele pe care le-am primit sunt îmbucurătoare. De asemenea, avem problemă – şi o vom rezolva cu bine – a prezentării raportului MCV pe ultimii cinci ani, problema absorbţiei fondurilor europene, acolo unde am luat şi luăm măsuri pentru a opri orice fel de sancţiune din partea CE asupra României. Situaţia foarte importantă dezbătută de primii miniştri la Bucureşti privind bugetul Uniunii Europene, inclusiv alocarea resurselor pentru România în perioada 2014-2020 şi problema la nivel european de adoptare a unui pact de creştere economică şi creare de locuri de muncă care să însoţească tratatul de guvernanţă fiscală”, a detaliat Victor Ponta.

Pe de altă parte, Ponta afirma, pe 6 iunie, că în Parlament se va exprima pentru „depolitizarea” televiziunii publice şi pentru „protejarea banilor publici”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.