Antonescu despre victoria lui Boc la Cluj: Nu este o victorie doar chinuită, ci contestată cu acte în regulă

0

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni seară că USL a contestat alegerile la Cluj şi că exclude o înţelegere cu PDL pentru ca mandatul de primar în municipiul Cluj-Napoca să-i revină lui Emil Boc.
‘Nu este o victorie doar chinuită (n.r. a lui Emil Boc), ci contestată cu acte în regulă de noi cel puţin’, a spus Antonescu la RTV.

Antonescu a precizat că, deşi nu cunoaşte detalii, în contestaţia către BEM Cluj-Napoca USL cere renumărarea voturilor în 12 secţii de votare.

‘Suspiciunile pornesc de la faptul că în aceste câteva secţii unde oricum ai noştri acuză o serie de nereguli, legate de buletine, de numărul de buletine în plus, există diferenţe nefiresc de mari în raport cu restul secţiilor în favoarea lui Emil Boc’, a explicat Antonescu.

El a susţinut că exclude negocieri cu PDL pentru a-i da mandatul lui Emil Boc la Cluj.

‘Exclud orice înţelegere cu PDL şi cu Emil Boc. De asemenea, sunt convins că nici din partea PSD nimeni nu a făcut nicio înţelegere la Cluj cu Emil Boc’, a afirmat preşedintele PNL.

Liderul liberal a susţinut că lupta electorală era normal să fie una echilibrată, deoarece Boc a fost primar în Cluj şi a salutat ‘victoria foarte preţioasă’ a candidatului USL Horia Uioreanu la Consiliul Judeţean Cluj.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.