Opt persoane arestate preventiv după incidentul de la cele trei secţii de votare de la Curcani

0

Cele opt persoane implicate în actele de ultraj contra bunelor moravuri şi gravă tulburare a ordinii şi liniştii publice la cele trei secţii de vot din comuna Curcani au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.

Potrivit unui comunicat remis luni de Centrul Judeţean de Comunicare, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au prezentat Judecătoriei Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă pe cele opt persoane din Curcani, suspecte de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravată, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege şi atac asupra localului secţiei de votare şi ruperea sigiliilor de la urnele de vot.

Instanţa de judecată a emis în urmă cu puţin timp mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele acestora.

Suspecţii urmează să fie transferaţi şi depuşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.