Strigătul de independenţă: ţările nu mai doresc să fie vasale şi să se închine la poarta UE

1

– Problemele financiare prin care trece sistemul bancar spaniol a adus pe scena politică europeană o situaţie fără precedent: un stat refuză se mai supună necondiţionat solicitărilor imperative ale Uniunii, BCE şi FMI în schimbul ajutorului financiar oferit de acestea.

Experienţa nefericită prin care au trecut (şi trec) ţările ce au apelat la această soluţie începe să dea roade: încrederea în monedă unică europeană şi în capacitatea instituţiilor europene de a gestiona criza s-a prăbuşit şi, se pare că, a sosit momentul în care mişcarea de independenţă începe să prindă contur.

 

Cipru vrea să copieze Spania

Irlanda, Portugalia, Grecia, Spania şi… Cipru. Aceasta este, deocamdată, lista statelor europene care au solicitat până în acest moment sprijinul financiar al UE.

Dacă este să ne referim la Cipru, mica ţară mediteraneeană a indicat pe 11 iunie că are nevoie de un ajutor financiar de urgenţă, necesar pentru recapitalizarea sistemului său bancar.

Ministrul de finanţe cipriot, Vassos Shiarly, a precizat că ţara sa are nevoie de un plan de salvare de urgent, “excepţional de urgent”, pentru a-şi recapitaliza băncile până la finele lunii iunie.

Conform surselor europene, suma necesară este de 3-4 miliarde euro, sumă ce nu ar afecta prea mult fondurile aflate la dispoziţia FESF, deoarece economia cipriotă este de 60 de ori mai mică decât cea spaniolă.

Numai că dincolo de dimensiunea modestă a autorului solicitat, apelul Nicosiei este un semnal suplimentar de propagare a crizei la nivelul întregii zone europene.

Chiar dacă Vassos Shiarly a ţinut să precizeze că până acum Cipru nu a făcut o astfel de solicitare, Nicosia nu poate exclude posibilitatea unui ajutor financiar din partea Uniunii, dar “mecanismul prin care se va face aceasta ne aparţine”.

Asta face trimitere la modul cum s-a soluţionat (pentru moment) situaţia în Spania, unde executivul a refuzat a priori presiunile exercitate de Uniune şi de subordonare a interesului naţional în contrapartidă cu ajutorul primit.

Această declaraţie de independenţă pare a contamina întreg arealul european şi în acest moment se poate spune că liderii europeni au o problemă majoră: ţările nu mai doresc să fie vasale şi sa se închine la poarta UE sau a BEC şi, aşa după cum lăsa să se înţeleagă şi premierul spaniol, comunitatea are obligaţia de a rezolva punctual criza din sistemul bancar fără a mai implica statul pe teritoriul cărora funcţionează respectivele bănci.

Cu alte cuvinte, ţinând cont de globalizarea sistemului bancar, ţările europene nu mai sunt dispuse să finanţeze pierderile înregistrate de bănci care sunt încorporate într-un conglomerat bancar transnaţional.

Dacă băncile mamă au înregistrat profituri uriaşe de pe urma filialelor locale achiziţionate în diferite ţări, este momentul în care acesta să accepte şi riscurile extinderii pieţelor pe care activează, recapitalizând filialele care au probleme.


Pentru moment, Madridul şi-a păstrat suveranitatea

Fără complicaţii suplimentare Europa s-a văzut nevoită, în faţa intransigenţei spaniole, să revină la soluţia cea mai simplă: un fond se salvare care va împrumuta direct fondurile publice spaniole care vor fi permite recapitalizarea băncilor iberice aflate în dificultate.

Cum însă solicitarea a fost făcută de către executivul de la Madrid, acesta este, d.p.d.v. juridic, garantul împrumutului ce poate atinge valoarea de 100 miliarde euro (în funcţie de rezultatul auditurilor declanşate în acest moment).

Numai că, cabinetul Rajoy doreşte două lucruri: bani şi să-şi păstreze suveranitatea.

Condiţii care nu par a fi acceptabile de către potenţialii creditori care doresc garanţii legate de sumele împrumutate ceea ce implică aplicarea unui plan de austeritate rejectat, a priori, de către populaţia spaniolă (să nu uităm că Spania deţine recordul european în ceea ce priveşte rata şomajului).

Acceptarea unei soluţii similare cu cea din Grecia, Irlanda sau Portugalia înseamnă pentru executivul de la Madrid sinucidere politică, iar tensiunile sociale aflate într-un punct sensibil pot uşor aluneca către situaţii similare înregistrate în Grecia.

Speriaţi de consecinţele contagiunii europene, liderii europeni au fost nevoiţi să accepte condiţiile impuse de Madrid cu o condiţie: supravegherea băncilor spaniole să se facă atât de către Banca Spaniei, cât de Autoritatea Europeană Bancară (ABE).

Numai că, în paralel, a fost inventat în reuniunea miniştrilor de finanţe europeni din weekend, un mecanism de protecţie, dar care probabil că nu va avea şanse de reuşită pentru că amenzile prevăzute în cazul depăşirii deficitului public vor fi dificil de aplicat.

În consecinţă, Europa nu poate decât să-şi recunoască înfrângerea şi să se gândească cu spaima la ceea ce se poate întâmpla în cazul preluării atitudinii Spaniei şi de către celelalte state membre.


Primii paşi către o bancă unională europeană?

În această conjunctură planul de implementare a unei uniuni bancare europene pare a fi singură soluţie pentru supravieţuirea Uniunii.

Astfel se poate explica graba cu care preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, anunţa, într-un interviu publicat de către Financial Times, că 2013 va fi anul punerii în aplicare a acestui proiect.

UE “trebuie să facă un pas important către integrare dacă vrea să ţină cont de lecţia crizei datoriilor suverane” explică acesta.

Uniunea bancară aşa cum este gândită de liderii europeni presupune crearea unui organ european de control transfrontalier, un fond comun de garantare a depozitelor bancare şi un fond de salvare creat pe baza taxelor aplicate instituţiilor financiare.

Detaliile vor fi stabilite în cadrul proximei reuniunii a şefilor de stat şi guverne europene ce se va desfăşura între 28/29 iunie.

O promisiune care pare a avea acoperire în faptul că atât Londra, cât şi Berlinul, sunt din ce în ce mai convinse de necesitatea unui sistem bancar european, deşi Marea Britanie ar putea să facă un pas înapoi dacă procesul se va bloca.

Oricum, britanicii exclud aderarea la o bancă unională supusă supravegherii UE. În acelaşi timp, Germania este conştientă că pentru finalizarea unui astfel de demers este necesară modificarea tratatului European, o chestiune care se poate dovedi o nucă prea tare chiar şi pentru Berlin.

Dincolo de disperarea care se poate citi printre rândurile declaraţiilor liderilor europeni, este evident că situaţia sistemului bancar european este mai mult decât şubredă.

Erodate de creditele neperformante acordate în perioada bumului imobiliar şi de blocarea ulterioară a sistemului de creditare, bilanţurile bancare arată, în ciuda cosmetizărilor aplicate de conducerile acestora, din ce în ce mai prost.

Mişcarea Madridului nu face altceva decât a repune într-o ordine firească priorităţile sistemului. Cucerirea teutonă realizată prin mecanisme bancare (achiziţii şi fuziuni cu entităţi de importanţă strategică naţională se apropie de sfârşit.

Sub presiunea mişcării de independenţă lansate de către Spania, există însă riscul că băncile mamă care au făcut profituri uriaşe pe seama filialelor din ţările de la periferia Europei (cea care se află acum într-o situaţie economică delicată) să-şi abandoneze copii de suflet, transformându-i în bănci-gunoi în care vor fi deversate activele toxice din bilanţurile acestora. Şi oare nu aceasta se întâmplă deja?

Din păcate, nimeni nu poate evalua cât de departe vor merge bancherii în goana după profit şi care vor fi consecinţele pentru fiecare ţară în parte.

Să luăm aminte la spusele şefului departamentului de risc al Raiffeisen Bank pentru Europa Centrală şi de Est, Gunter Deuber, care declara, după ce agenţia rating Moody’s retrograda instituţia pe care o reprezintă pentru expunerea sa pe ţările din Estul Europei că, Guvernul României ar putea fi nevoit să naţionalizeze o bancă din sistem, dacă situaţia Greciei nu va fi rezolvată într-un termen scurt. Cât de scurt?

Dănuţ Dudu

Citește și
1 Comentariu
  1. Tomica spune

    Este de asteptat ca numarul celor care se revolta impotriva dictatului UE, FMI, BCE va creste. Experienta trista pe care o aminteste autorul ser datoreaza faptului ca aceste organisme cominitare nu urmareau de fapt in primul rand redresarea economiei tarilor respective ci indepartarea pericolului care pandea moneda comuna si impiedecarea raspandirii molimei. Ultima lor grija era situatia cetatenilor tarilor respective. Tot mai multi cetateni ai UE constietizeaza faptul ca uniunea este condusa de fapt de un grup mic de tari care isi impun vointa celorlalti si ca egalitatea nu prea este pentru catei. Tarile membre s-au cam saturat sa fie obligate sa aplice tot felul de directive de tipul codexului alimentar, big brother si altele asemenea, foarte nepopulare chiar si in tarile mari ai uniunii. Ultima, pardon, cea mai recenta (sunt convins ca inca nu va fi ultima) este deja celebra ACTA care a facut valuri in toate tarile membre. Deocamdata sunt niste nori dar care prevestesc furtuna.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.