4.414 companii româneşti au intrat în faliment, în scădere cu aproape 35% în primul trimestru

0

Numărul companiilor româneşti care au intrat în faliment, în primele trei luni ale anului, a înregistrat o scădere cu 34,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, ajungând la 4.414, potrivit unui studiu realizat de Coface România, pe baza datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Cele 4.414 companii se află în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă, scăderea fiind generalizată pentru toate sectoarele de activitate a volumului insolvenţelor înregistrate în primul trimestru al anului curent comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Potrivit studiului Coface, sectoarele care au înregistrat cea mai mare scădere a volumului dosarelor de insolvenţă sunt industria metalurgică (-49,49%), industria de maşini şi echipamente (-52,70%), sănătate şi asistenţă socială (-50%), scăderea procentuală semnificativă fiind datorată în special efectului de bază pozitiv.

Primele trei poziţii ale clasamentului – comerţ cu amănuntul, comerţ cu ridicata şi construcţii – rămân neschimbate pentru al patrulea an consecutiv, din punct de vedere al sectoarelor reprezentative şi concentrează cea mai mare parte a numărului de insolvenţe înregistrate în primul trimestru 2012, respectiv 54,94%, o stabilizare a nivelului înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior – de 55,80%.

Mai mult decât atât, pentru al treilea an consecutiv, primele zece sectoare care înregistrează cel mai mare număr al firmelor aflate în insolvenţă rămân neschimbate, singurele modificări fiind la nivel de ordine în cadrul topului, dar cu variaţii de una, cel mult două poziţii. Astfel, comerţul cu amănuntul revine pe prima poziţie, confirmându-se persistenţa dificultăţilor de ordin financiar cu care se confruntă firmele din acest sector.

Poziţia a treia în clasamentul insolvenţelor este ocupată în continuare de construcţii, sector care a înregistrat 645 insolvenţe în primul trimestru al anului curent, în scădere semnificativă cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Tendinţa pozitivă este confirmată de gradul ridicat de încredere înregistrat în România, mai optimist decât media ţărilor balcanice şi comparabil cu nivelul mediu înregistrat în zona UE17. Astfel, nivelul acestui indicator raportat de Eurostat la sfârşitul lunii aprilie 2012 se situa la -21 puncte, faţă de -40 în medie pentru ţările balcanice.

Studiul Coface arată că judeţele care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor, în primul trimestru din 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior sunt Arad şi Mureş, cu o triplare a numărului de insolvenţe şi Dâmboviţa, cu o dublare a numărului de insolvenţe. Pe de altă parte, judeţele care au înregistrat o scădere o insolvenţelor şi o consolidare a situaţiei economice din acest punct de vedere sunt Braşov, Constanţa, Iaşi, Botoşani, Harghita şi Covasna, contracţia în medie ponderată fiind de -74%.

Din analiza cazurilor de insolvenţă pe zone geografice, cea mai afectată regiune în primul trimestru din 2012 a fost sudul ţării, cu un număr de 955 companii în insolvenţă, urmată fiind de nord-vestul ţării cu 762 cazuri şi de sud-estul ţării cu 526 de cazuri.

Toate regiunile au înregistrat scăderi ale insolvenţelor pe sold la sfârşitul primului trimestru 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. ‘Contracţia insolvenţelor din primul trimestru al anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior este cea mai semnificativă din ultimii 5 ani şi pentru prima dată una cu caracter generalizat, pentru toate sectoarele de activitate. Considerăm că dinamica acestora nu reflectă fidel contextul economic actual, caracterizat de o relativă stabilizare şi influenţat semnificativ de instabilitatea economică internaţională.

Atribuim tendinţa insolvenţelor mai degrabă unor factori structurali, precum scăderea numărului de persoane juridice active în ultimii 3 ani, efectului de bază ridicat din anul anterior şi filtrarea firmelor mai puţin competitive în perioada recesiunii economice. Sub spectrul ultimelor tendinţe, ne putem aştepta la o contracţie semnificativă a insolvenţelor pentru anul curent’, a declarat analistul macroeconomic Coface România, Iancu Guda.

Grupul Coface, un lider mondial în asigurările de credit, oferă companiilor din întreaga lume soluţii de protejare împotriva riscului financiare de neplată a clienţilor lor, atât pe piaţa internă cât şi pentru export. În 2011, grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 1,6 miliarde de euro. Personalului de 4.600 de angajaţi în 66 de ţări oferă un serviciu local la nivel mondial.

În fiecare trimestru, Coface publică evaluările sale de risc de ţară pentru 157 de ţări.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.