A murit actriţa Ann Rutherford, sora lui Scarlett O”Hara din „Pe aripile vântului”

0

Actriţa americano-canadiană Ann Rutherford, care a interpretat-o pe sora lui Scarlett o”Hara în filmul „Pe aripile vântului”, lansat în 1939, a murit la vârsta de 94 de ani, informează marţi Los Angeles Times.

A murit luni seară la vila ei din Beverly Hills, a spus cotidianului menţionat o prietenă, actriţa Anne Jeffreys, din cauza unor probleme cardiace de care suferea de mai mulţi ani.

Pe marele ecran, rolul ei din „Pe aripile vântului”, cel al lui Carreen O”Hara, sora lui Scarlett, a fost mic, dar a rămas în istoria cinematografiei datorită filmului devenit o operă clasică. „Acest rol mic mi-a transformat anii de aur în ani de platină”, ar fi spus actriţa, conform Los Angeles Times.

Ann Rutherford, născută la Vancouver (Canada) în noiembrie 1917, a mai jucat în filme western, în seria de filme „Andre Hardy”, precum şi în „Mândrie şi prejudecată” şi „Aventurile lui Don Juan”. Cea mai activă perioadă artistică a fost în anii 1930 – 1940. A fost căsătorită de două ori: mai întâi cu moştenitorul unui lanţ de magazine – devenit apoi Macy”s -, David May II, apoi cu William Dozier, care a produs în anii 1960 o versiune a celebrului „Batman”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.