Bucureşti – locul 176 mondial în privinţa nivelului de trai, Tokio – cel mai scump oraş

0

Capitala României s-a clasat pe locul 176 în topul mondial pe 2012 al oraşelor în care nivelul de trai pentru expaţi este considerat ieftin, în timp ce metropola Tokio este în continuare cel mai scump oraş din acest punct de vedere, relevă studiul privind costul vieţii elaborat de compania de cercetare Mercer, dat publicităţii marţi.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte ţările din regiunea României, se observă o tendinţă generală de ieftinire a costurilor de trai în marile capitale din Europa Centrală şi de Est, în mare parte cauzată de tendinţa generalizată de devalorizare a monedelor din această parte a lumii.

Astfel, Varşovia retrogradează de pe locul 102 pe 153, Praga de pe 47 pe 69, Bratislava de pe 57 pe 79, iar Budapesta de pe 113 pe 142. Realizatorii studiului menţionează că o evoluţie similară au avut Sofia (în scădere de pe 169 pe 181) sau Belgrad (de pe 189 pe 197), acestea rămânând mai ieftine decât Bucureştiul.

La nivel global, Tokio este oraşul cu cele mai ridicate costuri din lume pentru expaţi (n.r. – persoane care şi-au părăsit patria stabilindu-se în altă ţară), fiind urmat de Luanda, Angola, pe a doua poziţie, şi Osaka, în urcare trei poziţii faţă de anul trecut.

În acelaşi timp, Moscova continuă să fie pe locul patru şi Geneva pe locul cinci, iar Singapore şi Zurich împart locul şase, urcând două, respectiv un loc faţă de 2011.

De asemenea, Ndjamena, Chad, coboară cu cinci locuri, în timp ce Hong Kong continuă să fie pe locul nouă.

La polul opus este Karachi (locul 214), cotat drept oraşul cel mai puţin scump pentru expaţi la nivel mondial, cu costuri mai mici de o treime din cele înregistrate în Tokio.

Totodată, la nivel european, Skopje, Macedonia, este cel mai puţin scump oraş pentru expaţi, cu o clasare pe poziţia 207.

Cercetarea Mercer relevă faptul că majoritatea oraşelor din Europa au coborât în clasament, dar oraşele din Australia şi Noua Zeelandă au urcat.

În acest top, Bucureştiul este mai ieftin pentru expaţi, capitala României coborând 24 de locuri, până pe 176.

În ceea ce priveşte situaţia de pe continentul american, Sao Paulo (12) şi Rio de Janeiro (13) rămân cele mai scumpe oraşe pentru expaţi atât din America de Nord, cât şi din America de Sud, fiind urmate îndeaproape de Caracas (29), care a urcat 22 locuri faţă de anul trecut.

Pe locul 33, în coborâre cu un loc faţă de 2011, oraşul New York rămâne cel mai costisitor oraş din Statele Unite ale Americii, urmat de Los Angeles (68) şi San Francisco (90). În plus, Toronto (61) rămâne oraşul care ocupă cea mai înaltă poziţie din Canada, urmat de Vancouver (63), Montréal (87) şi Calgary (92).

Studiul Mercer acoperă 214 oraşe de pe cinci continente şi măsoară costul comparativ a peste 200 elemente din fiecare loc, incluzând transportul, alimentele, îmbrăcămintea, bunurile de uz casnic şi agrementul.

Costul locuinţelor este, de asemenea, inclus şi, deoarece adesea reprezintă cea mai mare cheltuială a celor care se stabilesc în altă ţară, joacă un rol important în stabilirea poziţiilor ocupate de oraşe.

Analiza Mercer privind costul vieţii este cel mai cuprinzător din lume şi are rolul de a asista companiile multinaţionale şi guvernele în stabilirea alocaţiilor compensatorii pentru angajaţii lor. Oraşul New York este utilizat ca oraş de referinţă şi toate oraşele sunt comparate pe baza acestuia, iar mişcările valutare sunt măsurate pe baza dolarului american.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.