DIICOT: 40 kg de heroină, descoperite în două autoturisme de lux pe autostrada Bucureşti-Piteşti

0

Procurorii DIICOT au prins marţi trei persoane pe autostrada Bucureşti – Piteşti, transportând în două autoturisme de lux 40 kilograme de heroină, drogurile fiind ascunse în rezervoarele autovehiculelor sub forma a 84 de pachete.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis miercuri ,drogurile erau aduse din Turcia şi urmau să ajungă în Austria.

Lider al grupării a fost identificată Nicole Smith, 44 de ani, cetăţean austriac de origine română, sub coordonarea căreia membrii grupării au organizat procurarea drogurilor din Turcia, tranzitarea teritoriului României şi transportul stupefiantelor pe rută terestră către Europa de Vest.

Valoarea totală a drogurilor este de 2 milioane de euro.

Cei trei traficanţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar procurorii DIICOT au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.

Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR – DCCO.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI şi DOS.

La instrumentarea anchetei procurorii români au colaborat cu autorităţile judiciare bulgare şi austriece.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.