Europa: Creşterea nu se va naşte din cheltuieli publice suplimentare

0

În Europa, creşterea economică nu se va naşte din cheltuieli publice suplimentare din partea unor state deja foarte îndatorate, ci dintr-o voinţă comună de a institui ‘instrumente noi’, a apreciat marţi preşedintele francez, François Hollande, într-un discurs rostit la Paris, transmite AFP.

‘Avem nevoie de creştere’, a spus François Hollande, potrivit căruia aceasta nu se va naşte ‘pur şi simplu din incantaţie’, nici din ‘comunicate’ prezentate la sfârşitul unor reuniuni europene sau mondiale, nici din ‘cheltuieli publice suplimentare’ într-un moment în care statele cunosc un grad înalt de îndatorare.

Creşterea poate fi însă stimulată printr-o voinţă comună de a institui ‘instrumente noi: euroobligaţiuni, instrumente financiare’, a adăugat şeful statului francez.

‘Va trebui să reducem datoria publică, să revenim la echilibrul finanţelor noastre publice până la sfârşitul cincinatului’, a mai spus François Hollande.

Puţin mai devreme, cancelarul german, Angela Merkel, pledase pentru reforme pe termen lung, respingând apelurile la o relansare economică bazată pe cheltuieli. Lăudând reformele pieţei muncii din Germania, Angela Merkel a estimat că ar fi ‘fatal’ pentru Europa să se întrerupă acest tip de reforme chiar în momentul în care unele ţări au început să acţioneze în direcţia cea bună. Rezultatele Germaniei ‘au arătat că este vorba de drumul cel bun’, a mai spus cancelarul Merkel.

În paralel, o sursă apropiată guvernului german a declarat presei că Berlinul ‘nu doreşte o relansare bugetară pe credit’ şi că ‘va rămâne pe această linie’ la apropiatul summit al G20, aminteşte sursa citată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.