Preşedintele Băsescu a promulgat Legea de ratificare a Tratatului de extrădare între România şi Siria

0

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat marţi, 12 iunie,  Legea privind ratificarea Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti pe 10 noiembrie 2010.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatul privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnate tot pe 10 noiembrie 2010.

Oficialii români şi sirieni au semnat pe 10 noiembrie 2010, în prezenţa preşedinţilor Siriei şi României, mai multe documente importante, printre care un tratat în domeniul transferului persoanelor cu condamnări privative de libertate.

Din partea română, acest tratat a fost semnat de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

De asemenea, tot în seara zilei de 10 noiembrie 2010, a fost semnat şi tratatul de extrădare între România şi Siria.

Într-un comunicat transmis pe 11 noiembrie de Administraţia Prezidenţială, se arăta că, în urma finalizării discuţiilor la nivel tehnic, pe 10 noiembrie 2010, la Palatul Cotroceni, ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi ministrul de Externe al Republicii Arabe Siriene, Walid Al-Moalem, au semnat Tratatul între România şi Republica Arabă Siriană privind extrădarea.

„Cele două părţi continuă discuţiile în vederea semnării şi a altor documente importante pentru dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, în domenii precum infrastructura, turismul, aviaţia civilă, transport maritim, servicii medicale de urgenţă”, preciza comunicatul de presă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.