România şi SUA vor semna în curând aranjamentele tehnice pentru implementarea Acordului privind scutul antirachetă

0

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a declarat, miercuri, 13 iunie, că România şi SUA ar putea semna, până la sfârşitul acestei luni, un document privind aranjamentele tehnice pentru implementarea Acordului privind amplasarea în România a sistemului american de apărare antirachetă.

”Pregătim în prezent împreună cu partenerii noştri americani aranjamentele la nivel tehnic pentru implementarea Acordului. Suntem mulţumiţi de modul în care se derulează acest proces de negociere. Recent am reuşit să finalizăm o parte din aceste texte şi suntem încurajaţi de faptul că am reuşit să progresăm atât de rapid, astfel încât aceste texte să fie semnate cât mai curând posibil, poate chiar la finalul acestei luni”, a precizat Bogdan Aurescu, prezent la conferinţa ”Romania Aegis Ashore Industry Day”.

Potrivit lui Aurescu, aranjamentele tehnice sunt documente cu caracter de aplicare a acordului care vor fi semnate în cadrul Comitetului Mixt care a fost creat între România şi Statele Unite, în baza Acordului din 2005 privind prezenţa trupelor americane în ţara noastră pentru activităţi de training în principal. În cadrul Comitetului respectiv funcţionează şi un subcomitet pentru apărarea antirachetă.

”Este vorba de chestiuni legate de restricţiile de spaţiu aerian deasupra bazei, e vorba despre regimul terenurilor din jurul bazei, chestiuni legate de acest subcomitet mixt, e vorba despre modificarea unui aranjament existent care se referă la transportul pe teritoriul României al diverselor echipamente militare americane”, a completat Aurescu.

El a subliniat că în viitor vor fi încheiate şi alte aranjamente. ”O parte dintre cele care au fost deja încheiate în aplicarea Acordului din 2005 trebuie să fie amendate pentru a fi adaptate şi la specificul activităţii derulate în baza Acordului de anul trecut, o parte nu trebuie să fie modificate şi sunt câteva aranjamente noi care trebuie să fie încheiate pentru aplicarea acordului şi care, de altfel, sunt menţionate în diversele articole din Acord”, a explicat Bogdan Aurescu.

Conferinţa la care a participat secretarul de stat a fost destinată oportunităţilor de afaceri legate de amplasarea unor elemente ale sistemului de apărare antirachetă al SUA la Deveselu.

Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.