Senatul a adoptat legea prin care Guvernul poate emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare

0

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, 13 iunie, legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, însă numai în domeniile care nu fac obiectul legilor organice stabilite de Constituţie.

Astfel, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în următoarele domenii – finanţe publice şi economie, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi şi infrastructură, dezvoltare regională şi turism, mediu, administraţie şi interne, cultură, achiziţii publice, fonduri externe nerambursabile, contravenţii şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Comisia juridică a eliminat, prin amendamente, două domenii în care Guvernul dorea să emită ordonanţe. Este vorba de capitolul ‘Rambursarea ratelor de capital pentru o cotă parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza programului CCC – Legea publică nr. 480/1992 precum şi a altor costuri externe aferente acestei cote-părţi’ (domeniul Finanţe publice şi economie) şi despre capitolul ‘Stabilirea cadrului instituţional de acţiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României’ (domeniul Agricultură şi dezvoltare rurală).

Această modificare a fost aprobată de plenul Senatului cu 74 de voturi pentru, două voturi împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege a trecut de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 65 de voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.