Băsescu: Televiziunea Română trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze; a ajuns o afacere

0

Preşedintele Traian Băsescu susţine că Televiziunea Română ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze, adăugând că aceasta a ajuns o afacere.

„Mărturisesc că nu mă pricep la chestiuni mai ales în zona asta media, dar vreau să ştiţi, în modul cel mai cinstit, un punct de vedere despre TVR. Trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze. Nu poate funcţiona aşa.

Vezi o televiziune în două camere care funcţionează şi e mai dinamică decât Televiziunea Română şi fără datorii. Sigur, nu spune nimeni că nu trebuie să avem o televiziune de stat, dar această televiziune a ajuns o afacere şi domnul Lăzescu vă poate confirma pentru că am discutat de câteva ori cu domnia sa”, a spus Băsescu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Întrebat a cui este afacerea, Băsescu a afirmat că a celor din televiziune.

„A celor din televiziune, că nu cred că pe mine m-aţi văzut exagerat la televiziune, decât atunci când am avut ceva de spus. (…) Este evident că acolo sunt afaceri de familie, sunt afaceri inter-trusturi. O televiziune cu 3 500 de salariaţi care cumpără atâta producţie de pe piaţă, nu ştiu ce face cu 3 500 de salariaţi. E foarte complicat”, a răspuns şeful statului.

Potrivit preşedintelui, ar trebui numit un manager de televiziune la TVR, care să răspundă unor exigenţe date de lege pentru că este televiziune publică. El a precizat că Guvernul trebuie să facă să funcţioneze televiziunea, la fel ca posturile comerciale, iar acolo unde statul impune prin lege anumite programe, să fie susţinute din bugetul de stat.

„Eu cred că aici nu avem decât o singură soluţie: desfiinţarea televiziunii, numit un manager de televiziune care să o facă o televiziune publică, care să răspundă unor exigenţe date de lege, pentru că e televiziune publică şi să aibă şi cultură câtă trebuie, să ne transmită şi tot Campionatul european de fotbal chiar dacă nu suntem calificaţi, dar fotbalul e un spectacol, să ne transmită integral Jocurile Olimpice pentru că nu văd de ce nu m-aş uita şi la cursa de 100 de metri plat unde avem un fenomen – da? – ca şi competitor.

De ce trebuie să văd numai fracţiuni din Jocurile Olimpice? E complicat. Eu cred că la această instituţie, datorită modului cum s-au făcut şi contractele comerciale ale Televiziunii Române şi contractele cu salariaţii, ea trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe baze noi. Şi să rămână această televiziune cu datoriile, cu ce o fi, iar statul dacă apreciază că are nevoie de o televiziune publică să aibă unul, două canale şi un canal pentru străinătate în care să mixeze şi cultură şi informaţie şi cam atât”, a afirmat Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.