Botoşani: Mesaje cu conţinut ofensator, scrise de mână, pe buletinele de vot

0

Zeci de mesaje cu conţinut ofensator la adresa candidaţilor au fost descoperite de membrii Biroului Electorale Judeţean (BEJ) pe buletinele de vot utilizate la alegerile locale care s-au desfăşurat, duminică, 10 iunie, în judeţul Botoşani.

În chenarele în care erau trecute numele candidaţilor şi formaţiunea politică a acestora, alegătorii au scris mesaje de tipul ‘Hooo, hoţilor!’, ‘Ce cauţi tu aici, analfabetule’ sau ‘Trimiteţi-l la şcoală pe bune. Nu vreau să mă reprezinte semianalfabeţi cu diplomă!’.

Mesajele au fost identificare cu prilejul verificării voturilor nule la alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) şi Consiliul Judeţean.

‘Aceste mesaje înscrise pe buletinele de vot nu afectează cu nimic votul. Dacă sunt voturi valabil exprimate, nu influenţează cu nimic. Biroul Electoral Central a decis ca voturile care poartă astfel de menţiuni sunt valabil exprimate’, a afirmat preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie al municipiului Botoşani, judecătorul Adrian Murariu.

Potrivit rezultatelor prezentate de BEJ la alegerile pentru funcţia de preşedinte al CJ au fost numărate 12.802 voturi nule, iar la CJ 17.208 voturi nule.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.