Fotbal – EURO 2012: Danemarca – Portugalia 2-3

0

Echipa de fotbal a Portugaliei a învins formaţia Danemarcei cu scorul de 3-2 (2-1), miercuri, pe Arena din Lvov, în cadrul Grupei B la EURO 2012, competiţie de fotbal găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie.

Portugalia a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Pepe (24) şi Helder Postiga (36), danezii au egalat graţie ”dublei” lui Nicklas Bendtner (41, 80), dar în cele din urmă Seleccao a obţinut victoria prin reuşita lui Silvestre Varela (87 – foto).

Lusitanii au impus ritmul şi au controlat jocul încă din debutul partidei, dar danezii au avut prima fază ofensivă mai consistentă (4), când Eriksen a fost blocat în careu de Pepe.

Ronaldo a tras pe lângă poartă (18), Helder Postiga a ratat şi el ţinta (24), după care Portugalia a deschis scorul: Moutinho a executat bine un corner, iar Pepe a venit la colţul scurt şi a reluat balonul cu capul în plasă (24). Ronaldo a avut o lovitură liberă, deviată periculos de zidul danez (34), după care lusitanii şi-au mărit avantajul: Nani a centrat bine în faţa porţii, iar Helder Postiga a trimis din prima în plasă, la colţul scurt (36).

La 0-2, danezii au ieşit la joc, iar după o situaţie bună a lui Eriksen (38), Bendtner a redus din handicap cu o lovitură de cap, după mingea recentrată de Krohn-Dehli (41). Echipa lui Paulo Bento a mai avut o ocazie în finalul primei părţi, când Kjaer a respins din faţa lui Ronaldo, la o ieşire neinspirată a portarului Andersen.

În partea secundă, după ce Ronaldo a ratat o situaţie excelentă, singur cu Andersen (50), danezii au avut o posesie mult mai bună şi au dat tot mai mult de furcă apărării lusitane. Kvist a trimis o ”torpilă” foarte periculoasă (62), care a ratat de puţin ţinta. Nelson Oliveira şi-a încercat şi el şansa de la distanţă, dar Andersen a fost la post. Bendtner a trimis pe lângă poartă din careu (72), dar Ronaldo a ratat o nouă situaţie uriaşă de gol, singur cu Andersen, trimiţând pe lângă poartă (78). Ocaziile vedetei lui Real Madrid s-au răzbunat şi Danemarca a egalat în min. 80, prin Bendtner, care a reluat în plasă centrarea lui Jacobsen.

Portugalia s-a aruncat în atac, iar Ronaldo a trimis în braţele portarului din lovitură liberă (82), apoi a fost blocat de fundaşi (84), iar în min. 86 a luftat în careu. Selecţionerul Paulo Bento a mutat inspirat şi l-a aruncat în joc pe Varela, care a adus golul victoriei Portugaliei, cu un şut din careu, fără spreanţe pentru Andersen (87).

Danemarca nu a reuşit să mai revină, ultima lor şansă fiind un şut peste poartă al lui Schoene (90+4).

Cele două echipe au acum câte o victorie şi păstrează şanse de calificare în sferturile de finală, chiar dacă vor avea meciuri grele în ultima etapă, Portugalia cu Olanda, iar Danemarca împotriva Germaniei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.