Gata, statul ne ia la control!

0

– Fraţilor, am înfrânt! Ne-am scos, v-o spui io. Începe şi statul nostru românesc să simţă enorm şi să vază monstruos. Poate vede, cu ocazia asta, şi mizeria în care ne aruncă iluştrii reprezentanţi ai autorităţilor sale stafidite. Ori poate ocheşte hoţiile ce se petrec nestingherite sub nasu-i insensibil şi batjocura la adresa cetăţenilor oneşti, care chiar iau de bune textele de lege din această ţară.

Dar, altminteri, vom face cu toţii subiectul legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, care tocmai a fost promulgată de preşedintele ţării, pe cât de activul, pe atât de contraproductivul Traian Băsescu.

 

Şi aceasta după ce proiectul de lege fusese mai întâi respins de Senatul României, în decembrie anul trecut, apoi aprobat, la 22 mai, de Camera Deputaţilor, care este şi for decizional.

Interesant de văzut de ce a respins Senatul textul legii.

Probabil că s-a ghidat după considerentul suprem şi de bun simţ al Curţii Constituţionale, care motiva decizia de neconstituţionalitate a Legii 298/2008 prin faptul că „legea privind stocarea datelor telefonice constituie o ingerinţă în viaţa intimă a persoanei, care, potrivit dispoziţiilor, apare ca excesivă”.

Căci, da, această lege cu duhoare totalitaristă a mai fost votată o dată în Parlamentul României şi promulgată de acelaşi vioi preşedinte Băsescu, iar apoi anulată prin amintita decizie a CCR din octombrie 2009.

Desigur, şi de această dată va fi sesizată Curtea Constituţională, de către modesta, dar totuşi încă trăitoarea societate civilă românească.

De altfel, APADOR-CH, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI), ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor (ANISP) îl îndemnau pe Traian Băsescu, într-o scrisoare transmisă pe 7 iunie a.c., să nu promulge legea şi să sesizeze Curtea Constituţinală, imbold care, se vede treaba, l-a lăsat rece pe omul numărul unu de la Cotroceni.

Cel mai curios este faptul că voluptatea aceasta a penetrării şi năclăirii intimităţii personale vine taman de la coana Joiţica cea mare, Europa.

Care, prin nişte inexplicabile reflexe asimilabile unei alte Uniuni, ceva mai la est, şi pe care din fericire acum o regăsim doar prin amintiri, impune statelor membre printr-o serie de directive ale Comisiei Europene (Executivul european) să legifereze astfel de aberaţii antidemocratice.

Cu democraţia asta e mai largă discuţia, dar din câte percep eu, e cam ca înainte, în comunism, cu egalitatea dintre oameni. Principiul se aplică acolo şi când ne convine nouă, ălora de pe val.

E antidemocratic, de pildă, să impui pedepse mai mari şi un regim de detenţie draconic infractorilor care destructurează siguranţa publică, să excluzi suspendările şi reducerile de pedeapsă. E o încălcare a drepturilor omului!

Dar e perfect democratic să urmăreşti şi traiectoria bolului alimentar, până iese pe partea ailaltă, ori să asculţi până şi osmoza celulară a cetăţenilor care-şi văd de ale lor. Mă aştept în cele din urmă şi la o lege a obligativităţii tuşeului rectal o dată-n zi la masculi, să vadă statul de n-om avea ouă de aur ori poate vreun adenom de prostată, ceva, că şi asta e bine de ştiut!

Având în vedere faptul că însăşi Uniunea Europeană reanalizează datele problemei, din pricina semnalelor puternicei opoziţii din state ca Cehia şi Germania, cred că România putea să mai aştepte şi să notifice CE de intenţia de a adopta legea doar după stabilirea politicii europene finale în domeniu.

Ei, bine, nu! Că doar noi nu suntem cehi şi nici nemţi. Noi purtăm grumazul jos, prin praf şi pietroaie ori prin gropile din asfalt, sub tălpile celor care ne dictează de afară.

Dar, până una-alta, mediul supus palpării guvernamentale, chiar europene, comunicaţiile electronice şi internetul, reacţionează el însuşi la porcăria Big Brother.

Se vehiculează în aceste zile prin e-mail-uri un comunicat ce anunţă, pe de o parte, promulgarea acestui nefericit act legislativ, pe de altă parte îndeamnă voios: „români, încingeţi VPN-urile”!

Pentru cine nu ştie, Virtual Private Network e termenul utilizat pentru descrierea unei reţele private ce interconectează reţele separate, inclusiv geografic, prin intermediul internetului.

Acestea asigură securitatea prin aşa-numitele protocoluri de tip tunneling (tunel), cu ascunderea datelor de identificare ale terminalelor.

Sunt mai multe caracteristicile care individualizează aceste tipuri de reţea, dar ceea ce ne interesează este efectul vizat în acest caz, anonimizarea utilizatorului de internet, căruia nu-i mai este atât de accesibil IP-ul (pe scurt, semnătura computerului, adresa acestuia în reţea).

„Cunoaşte-ţi noii prieteni”, ne îndeamnă mesajul, care ni-i înşiruie apoi: TOR (The Onion Router), SecurityKISS, OpenVPN şi CyberGhost. Sunt toate reţele private, operabile cu nişte aplicaţii minuscule descărcabile gratuit de pe internet şi care pot anula sau măcar îngreuna considerabil căutările curioşilor prin datele de trafic pe internet.

Ce rămâne, aşadar, e semnificaţia gestului care se înscrie în tendinţa generală de a ne limita, încetul cu încetul, drepturile şi libertăţile.

Iar dacă, vorbind de-ai noştri ca brazii, mai înţeleg că nu s-au lecuit de metehne de tip dictatorial, că vor trebui să treacă cel puţin două generaţii să putem gândi şi acţiona cu adevărat liber – iar aici sunt un optimist incurabil, sunt conştient de asta – nu ştiu ce să mai cred despre stimabila UE.

Să fie oare din cauza motorului nemţesc al acesteia, care-o mai fi având ceva poticneli totalitariste, fie verzi, mai vechi, fie roşii, mai de dată recentă, chiar dacă parţiale? Căci eu chiar sper că o fi un Maybach şi nu un Trabant. Ori poate că aşa o fi trendul în întreaga lume în ziua de azi, căci dacă ne uităm şi dincolo de ocean, ne luăm cu mâinile de cap!

Ion SCUTARU

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.