Proiectul Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, adoptat de plen

0

Proiectul Legii energiei electrice şi a gazelor naturale a fost adoptat joi, 14 iunie, de plenul Camerei Deputaţilor cu 186 de voturi pentru, trei împotrivă şi şapte abţineri.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a spus de la tribuna Camerei că acest act normativ face parte din pachetul legislativ de energie adoptat de UE în 2009, prin care au fost promovate noile norme comune privind piaţa internă a sectorului energiei.

„Principalele aspecte vizate de lege sunt alegerea modelului operatorului de sistem independent, deoarece reţeaua de transport de energie electrică este proprietate publică a statului, întărirea rolului Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, definirea clientului vulnerabil atât de energie electrică, cât şi de gaze naturale. Proiectul mai prevede renunţarea etapizată la tarifele reglementate pentru consumatorii finali şi dezvoltarea pieţei concurenţiale de energie electrică în condiţiile suportabilităţii acestor măsuri de către clienţii finali”, a precizat Chiţoiu.

El a adăugat că pe piaţa gazelor naturale se va asigura accesul gradual al cât mai multor participanţi, furnizori şi clienţi finali iar creşterea concurenţei pe piaţă va fi înlesnită şi de renunţarea graduală la preţurile reglementate pentru clienţii finali.

Ministrul Economiei i-a asigurat pe deputaţi că până la sfârşitul acestui an nu vor mai exista contracte cu „băieţii deştepţi” din energie.

Potrivit lui Chiţoiu, ANRE împreună cu Comisia Europeană a stabilit ca preţurile la gaze la consumatorii noncasnici să se liberalizeze începând cu luna decembrie a acestui an până la sfârşitul anului 2014, iar la consumatorii casnici – începând cu iulie 2013 până la sfârşitul anului 2018.

Preşedintele Comisiei pentru industrii de la Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a afirmat la rândul său că elemente de noutate pe care le aduce acest proiect de lege fac posibilă funcţionarea într-o piaţă liberă, nediscriminatorie, transparentă, concurenţială a platformei de tranzacţionare într-o operare unică pe o bursă de energie care permite stabilirea unui preţ de referinţă în România şi ulterior să se racordeze la piaţa unică europeană.

Camera Deputaţilor este decizională pentru acest proiect de lege.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.