Republica Moldova: Comuniştii au revenit în parlament, după jumătate de an de boicot

0

Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a revenit joi la şedinţa parlamentului, după ce a boicotat activitatea legislativă de la începutul anului, calificând actualul parlament ca fiind nelegitim.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că scopul revenirii în parlament este să pună în discuţie un nou pachet de iniţiative ‘menit să oprească catastrofa politică şi umanitară din ţară’. El a reiterat că PCRM nu recunoaşte legitimitatea parlamentului şi nici a preşedintelui ţării, ales de către acesta în luna martie. Voronin s-a declarat convins că în Republica Moldova vor avea loc alegeri anticipate, pe care le vor câştiga comuniştii şi că aceştia vor anula toate legile adoptate de parlament începând cu luna ianuarie 2012.

Comuniştii au cerut şi organizarea unor audieri parlamentare privind libertatea presei în Republica Moldova, solicitare care a fost aprobată unanim.

Liderul fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ, a salutat revenirea opoziţiei în parlament, pe care a chemat-o să fie constructivă şi să evite ‘populismul excesiv’.

Comuniştii au boicotat şedinţele parlamentului în urma unor scandaluri în privinţa alegerii preşedintelui. Aceştia consideră că parlamentul trebuia să fie dizolvat şi organizate alegeri anticipate şi au scris demersuri la procuratură pentru ca deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană şi, în special preşedintele parlamentului Marian Lupu, să fie cercetaţi penal pentru uzurparea puterii în stat.

Comuniştii deţin în prezent 36 de mandate de deputat din 101, după ce şase legiuitori comunişti au părăsit fracţiunea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.