Uşile sunt închise de principiu în PSD pentru parlamentarii PDL

0

Uşile PSD sunt închise de principiu pentru parlamentarii PDL, în special pentru cei cu probleme, aşa cum s-a anunţat de altfel şi înainte de alegerile locale, a precizat joi conducerea partidului, în cadrul reuniunii Comitetului Executiv Naţional, după cum au declarat , surse social-democrate.

În acest context, s-au discutat o serie de obiecţii ridicate de reprezentanţi ai PSD din ţară şi s-a ajuns la concluzia că astfel de primiri se pot face în mod cu totul excepţional, dacă este vorba de oameni de valoare şi pe care organizaţiile teritoriale ale PSD îi acceptă. În schimb, nu vor fi primiţi „cei pătaţi” din PDL.

Conform surselor citate, poziţia liderului PSD, Victor Ponta, este cea anunţată înainte de alegerile locale – „uşile PSD sunt închise pentru fugari”.

În cadrul CExN, Victor Ponta a dorit să le mulţumească reprezentanţilor ONG-urilor, care au manifestat luni de zile în stradă împotriva regimului Băsescu şi a PDL, chiar şi pe timp de ninsoare şi care au avut mult de suferit din partea forţelor de ordine, au mai precizat sursele citate.

O altă temă a discuţiilor s-a referit la înmulţirea anchetelor asupra liderilor USL din teritoriu, dar şi asupra unor jurnalişti sau ONG-uri, mai spun sursele.

Nu în ultimul rând, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a prezentat în cadrul CExN o analiză tehnică a rezultatelor alegerilor locale.

Liviu Dragnea a avut totodată un punct de vedere comun cu preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, îndemnându-i pe reprezentanţii social-democraţilor să „nu se îmbete cu apă rece” în urma alegerilor locale, iar entuziasmul acestora să fie corelat cu munca din perioada dificilă care urmează.

Conform surselor citate, cei doi lideri au fost de părere că trebuie convins şi electoratul care a votat negativ împotriva USL că noua putere merită un vot de încredere la alegerile parlamentare din toamna acestui an şi nu numai.

Preşedintele pensionarilor PSD, Mircea Rizoiu, a fost de părere că nu trebuie să se mai repete, sub nicio formă, greşelile făcute de PDL, în special în ceea ce priveşte „aroganţa şi infatuarea” din vocabularul reprezentanţilor acestui partid.

În cadrul CExN nimeni nu a fost sancţionat, apreciindu-se că filialele care nu au avut rezultatele aşteptate la alegerile locale trebuie să se organizeze foarte repede pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.