Boc: Preşedintele PDL şi BPN şi-au prezentat demisia

0

Preşedintele Partidului Democrat Liberal împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisia, a anunţat Emil Boc, joi seară, 14 iunie, la finalul Colegiului Naţional Director.

El a spus că în perioada următoare PDL va avea doar o structură interimară, până la alegerea unei noi conduceri a partidului, şi a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat.

„Preşedintele Partidului Democrat Liberal împreună cu întreg Biroul Permanent Naţional şi-au prezentat demisia. Asta înseamnă că în perioada imediat următoare partidul va avea doar o structură interimară, până la alegerea noii conduceri. Atât preşedintele cât şi BPN îşi asumă răspunderea politică pentru rezultatele pe care le-am obţinut la rezultatele locale”, a declarat Emil Boc.

Liderul democrat-liberal a subliniat că „preşedintele PDL împreună cu BPN au traversat România prin criză”. „Şi-au asumat măsurile politice care au salvat România de la colapsul economic. Aceste măsuri au fost bune, au fost corecte. Ele ne-au costat din punct de vedere politic, ne-au costat din punct de vedere electoral. Este un gest de asumare a răspunderii politice ca atare şi, în consecinţă, atât preşedintele PDL cât şi BPN şi-au asumat gestul demisiei,” a adăugat Boc.

El a spus că în acest fel se deschide calea pentru organizarea structurii care să valideze noile organe de conducereale partidului urmând ca ”detaliile” să fie stabilite într-o şedinţă viitoare a CND, cel mai probabil duminică. ”Până atunci va gestiona această structură conducerea interimară a PDL.

Actuala structură, până la alegerea noii structuri, gestionează treburile curente ale partidului”, a mai spus liderul democrat-liberal.
Emil Boc a precizat că nu va mai candida pentru şefia PDL. „Nu mai candidez pentru un mandat la preşedinţia PDL, mă voi ocupa în primul rând de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Este o mare onoare şi cinste să fii primar al unui asemenea municipiu”, a arătat preşedintele demisionar al PDL.

Potrivit articolului 86 din Statutul PDL, Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) se reuneşte semestrial sau ori de câte ori este nevoie. Convocarea pentru şedintele ordinare este făcută de BPN.
Pentru şedinţe extraordinare, CNC poate fi convocat la cererea: BPN, a preşedintelui partidului sau a cel puţin o pătrime din preşedinţii BPJ, cu acordul BPJ respective.

Conform articolului 87 din Statut, şedinţele ordinare ale CNC se anunţă cu minimum 7 zile, iar cele extraordinare cu minimum 48 ore înainte de data convocării.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.