Premierul despre discuţia cu preşedintele: Nu ne-am înţeles, vom continua dialogul

0

Premierul Victor Ponta a declarat joi, 14 iunie, că nu a ajuns la o înţelegere cu preşedintele Traian Băsescu privind reprezentarea României la Consiliul European din 28 iunie.

„Am avut o discuţie destul de lungă, peste o oră, am discutat şi de Consiliul European din 28, de temele pe care România le are de susţinut în Consiliul European, fondurile europene, Schengen, bugetul 2014 – 2020 şi am discutat şi alte probleme – Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am discutat şi alte probleme care ţin de relaţia interinstituţională între preşedinte şi prim-ministru”, a spus Ponta.

Întrebat cine va merge, până la urmă, la Consiliul European din 28 – 29 iunie, Ponta a precizat că pe acest subiect nu s-a ajuns la o concluzie şi că urmează să mai discute.

„Aici nu am ajuns la o concluzie, adică ne-am înţeles că nu ne-am înţeles încă şi că vom continua dialogul, ca până pe 28 să agreăm soluţia instituţională cea mai bună. Evident, în sensul că eu consideram că primul-ministru, preşedintele că preşedintele. O să mă mai văd cu preşedintele, înainte de 28, şi din punctul meu de vedere soluţia cea mai bună este a unui compromis între cele două instituţii şi a unui dialog. E important când merg acolo să am un punct de vedere agreat şi cu preşedintele şi cu Parlamentul”, a adăugat Ponta.

Cât priveşte motivul pentru care nu a ajuns joi la un consens cu preşedintele privind participarea la Consiliul European, şeful Executivului a spus că nu s-a putut.

„Eu aş fi vrut să ajungem la un consens, să particip eu. Şi preşedintele ar fi vrut să ajungem la un consens, să participe domnia sa. Nu am ajuns, pentru că nu ne-am înţeles pe această temă. Pentru că, până la urmă, este foarte important ca pe 28 să nu fim în situaţia în care au fost Polonia, Finlanda şi alte ţări europene, adică să mergem acolo şi primul-ministru şi preşedintele şi, cum să spun, să rezolvăm în faţa partenerilor europeni un conflict care este de natură internă. Asta cred, chiar ne dorim cu toţii, să evităm un asemenea moment”, a mai afirmat Ponta.

Întrebat dacă se gândeşte la adoptarea unui act juridic care să reglementeze situaţia reprezentării României la Bruxelles, premierul a spus că în acest moment se află în fază finală un astfel de proiect de act normativ.

„Din câte ştiu eu, a trecut de Camera Deputaţilor, la Senat se află în fază finală un proiect de lege care probabil va fi adoptat săptămâna viitoare şi care reglementează raporturile dintre Parlament, Guvern şi preşedinte, inclusiv în ceea ce priveşte reprezentarea noastră pe plan european”, a răspuns Ponta.

Potrivit premierului, discuţiile cu privire la reprezentarea României la Consiliul European vor mai continua, fără să precizeze, însă, o dată, menţionând că depinde atât de agenda sa cât şi de cea a preşedintelui.

„Nu ne-am înţeles asupra persoanei care va reprezenta România în Consiliul European, dar am dialogat şi continuăm să dialogăm pe această temă pentru a evita ca România să exporte această dispută”, a mai spus Victor Ponta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.