Restricţii de circulaţie pentru vehiculele de peste 7,5 tone

0

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă, în perioada 15 iunie – 15 septembrie a.c., pe anumite sectoare de drum, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătorile legale, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) SA printr-un comunicat remis joi.

Potrivit HG nr. 1777/ 2004, sectoarele de drum vizate sunt: Centura Bucureşti – Otopeni – Ploieşti (intrare municipiu), Ploieşti (ieşire municipiu) – Braşov (intrare municipiu), Cluj-Napoca (ieşire municipiu) – Oradea (intrare municipiu), Sabaoani (intersecţie cu DN 28) – Suceava-Siret (intrare oraş), Bucureşti (ieşire municipiu) – Fundulea – Lehliu – Drajna – Feteşti – Cernavodă (int. cu DN 22C), Cernavodă – Medgidia – Basarabi (int. cu DN 3), Basarabi-Constanţa, Agigea (int. cu DN 38) – Mangalia (intrare municipiu), Piteşti (ieşire municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (int. cu DN 1) şi Ilia (int. cu DN 68A) – Arad (intrare municipiu).

Reprezentanţii CNADR au precizat că încălcarea prevederilor HG nr. 1777/2004 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.