De ce costă o varză 28 de dolari, în Canada?

0

Ai plăti 28 de dolari pe o varză (22 euro), 65 de dolari pentru un pui? 100 de dolari pentru 12 litri de apă? Acesta nu este costul unei mese la un restaurant de talie mondială, ci preţul produselor alimentare de bază în supermarketurile din Nunavut, nordul Canadei, relatează BBC.com.

 

Rezidenţii din Iqaluit, capitala teritorială,  şi susţinători din capitala ţării, Ottawa, au protestat în încercarea de a-i face conştienţi pe oameni de costul ridicat al hranei în comunităţile aflate la distanţă.

De ce este mâncarea lor atât de scumpă?

Răspunsul: climatul nordic duce la lipsa agriculturii. Toate produsele proaspete trebuie să fie aduse cu avionul în fiecare zi sau mai rar în comunităţile îndepărtate. Magazinele au costuri mai mari de funcţionare.

Nunavut este la fel de mare ca şi Europa de Est şi acoperă mare parte din Canada Arctică, cu o populaţie de mai mult de 30.000 de oameni. Este un climat nordic dur, aşa că nu există agricultură.

Înainte de venirea europenilor, indigenii din zonă au supravieţuit în zonă vânând, pescuind şi trăind în grupuri. Dar stilul de viaţă s-a schimbat, iar acum localnicii se bazează pe mâncarea importată. Şi în mare parte a anului aceste zone sunt accesibile doar pe calea aerului.

 „Nu avem drumuri sau căi ferate din sud, aşa că toată mâncarea trebuie adusă cu avionul în fiecare zi.”, spune primarul capitalei Iqaluit, Madeleine Redfern. „Produsele proaspete, laptele, pâinea sunt livrate în fiecare zi sau mai rar în comunităţile mai mici şi mai îndepărtate.”

Michael McMullen, vice-preşedinte al divizei nordice a Canadei din partea North West Company, care deţine 132 de magazine în aceste comunităţi, spune că livrarea hranei în nord cost de 11 ori mai mult decât în sudul ţării.

„Transportul înseamnă de regulă 13% din costurile noastre”, spune el. „Costă în medie un cent să trimiţi stocul în Winnipeg şi 30 de cenţi să timiţi în Iqaluit pe mare, dar se ajunge la 1, 27 dolari transportul prin avion în Arviat, în sudul Nunavutului şi 3,5 dolari pentru Clyde River, în nordul Nunavutului. ”

„Şi costurile de funcţionare sunt mai ridicate”, adaugă Michael McMullen. „Electricitatea ne costă în nord 68 de cenţi, faţă de 6 cenţi pe kWh într-un magazin obişnuit din Winnipeg. Nici mâncarea proaspătă nu călătoreşte bine. Pierdem de la 5 la 6 ori mai multă mâncare în timpul transportului în nord faţă de cel în sud.

 

Costul alimentelor în aceste comunităţi:

  • Clyde River: 6,69 dolari – 1 kilogram de mere
  • Pond Inlet: 8,64 dolari  – 2 litri de lapte semi pasteurizat
  • Pond Inlet: 5,23 dolari – 1 ţelină proaspătă
  • Arctic Bay: 73,99 dolari – 84 de bucăţi de Pampers
  • Arctic Bay: 24,49 dolari – 1 kilogram de şuncă

Leesee Papatsie, care a organizat protestele în Iqaluit, are o slujbă bună, şi totuşi cheltuieşte mai mult de o treime din salariu pe mâncare, aproximativ 500-600 dolari pe săptămână. „Mâncarea a fost întotdeauna scumpă. Costul ei nu mă mai şochează. Din fericire locuiesc într-un oraş mare, cele mai mici sunt şi mai scumpe.”

Salariul minim în Nunavut este cel mai ridicat din ţară, 11 dolari pe oră, însă costurile ridicate fac ca puterea de cumpărare să fie foarte mică. Iar rata şomajului este ridicată, 16%.

Mulţi copii merg înfometaţi la şcoală. Este mai ieftin să cumperi semipreparate pentru cină decât ingredientele necesare separat. Nu este o alimentaţie sănătoasă, dar oamenii se gândesc că măcar au de mâncare”, spune Leesee Papatsie.

Ea a creat un grup pe Facebook luna asta pentru a aduce în prim plan importanţa acestui aspect. Grupul a adunat 20 000 de membri şi a fost copleşit cu imagini ale alimentelor scumpe.

Mulţi canadieni din partea de sud au întrebat pe grup dacă localnicii vânează sau strâng hrana tradiţională pentru a atenua impactul costurilor de import. Căutarea hranei şi vânătoarea pentru aşa-numitele mâncăruri tradiţionale sunt importante, spune Redfern, dar este greu pentru oameni să se ţină de ele.

„Deseori ei trebuie să călătorească zile întregi, ceea ce este scump. Vara, vânătorii au nevoie de bărci cu motor, combustibil, puşti şi gloanţe. Iarna le sunt necesare snowmobiluri, pături, corturi, uscătoare şi haine călduroase.

Vânătorii obişnuiau să folosească carnea pentru a-şi hrăni familiile şi să vând pielea sau blana pentru a reduce costurile, dar interzicerea vânzării acestora de către Uniunea Europeană sau Statele Unite a făcut ca oamenii să nu-şi mai permită să vâneze.

Inuit Child Health Survey din Nunavut a realizat în 2007-2008 un studiu şi a descoperit că aproape 70% din copiii inuiţi cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani au crescut în condiţii nesigure din punct de vedere al mâncării, adică nu au avut acces suficient la mâncare protivită pentru o dietă nutritivă.

Mulţi au fost hrăniţi cu mâncare mai ieftină pentru că nu existau bani pentru hrană. 25,1% dintre copii au trăit în case cu nesiguranţă severă a mâncării. Mulţi săreau peste mese sau chiar nu mâncau toată ziua.

Olivier De Schutter, reporter special al Naţiunilor Unite pentru dreptul la hrană a călătorit recent în Canada şi spune că în medie 2-3 oameni nu-şi puteau permite dietele de care aveau nevoie pentru o viaţă sănătoasă, ei găsindu-se într-o situaţie disperată.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.