Mai crede cineva în ratingurile Moody’s?

0

– De parcă presiunea exercitată asupra pieţelor financiare de situaţia delicate în care se află statele de la periferia Europei nu ar fi suficientă una dintre cele patru agenţii de rating care contează în această piaţă, Moody’s, retrogradează de-a valma tot ce mişcă în Europa: ţări, companii, bănci…

Sub masca dorinţei de a atrage atenţia asupra lipsei de reacţie a liderilor europeni în faţa agravării crizei, agenţia vine şi pune paie pe focul ce mocneşte pe pieţele financiare. Mai crede însă cineva în valabilitatea ratingurilor acordate de această agenţie?

 

Moody’s retrogradează tot ce mişcă

În ultima perioadă agenţia de rating Moody’s a plasat 17 mari instituţii financiare mondiale sub supraveghere, declanşând astfel un proces care a culminat cu data de 14 iunie, când a început o avalanşă de retrogradări ce înghite, fără alegere, state, bănci, companii…

Publicarea pe 11 iunie a unei lungi liste de retrogradări şi puneri sub supraveghere este parţial tehnică, declanşându-se automat în anumite condiţii conjuncturale, fiind consecinţă directă a punerii sub supraveghere negative anunţată din 11 iunie a mai multor state.

Erau astfel ameninţate ratingurile “AAA” ale Franţei, Marii Britanii şi Austriei, în timp ce Spania, Portugalia şi Italia coboară şi mai mult în clasamentul ratingurilor.

Pe cale de consecinţă, ratingurile pentru toate organismele şi companiile publice, precum şi ale colectivităţilor locale ale ţărilor vizate, suferă acelaşi tratament.

În paralel, cei de la Moody’s îşi extind lista şi asupra sectorului bancar, numai în Europa figurând pe lista neagră a acestora nu mai puţin de 111 bănci.

O operaţiune care poate fi explicată foarte uşor prin agravarea crizei datoriilor suverane, ce a afectat direct datoriile deţinute de aceste bănci asupra respectivelor state ceea ce, pe cale de consecinţă, obligă la recapitalizarea întregului sistem bancar.

Bineînţeles că nu putea scăpa din această sarabandă a retrogradărilor marii asiguratori, printre care se numără cei de la Axa, Allianz şi Generali.

Cu această ocazie, cei de la Moody’s şi-au pus întrebări legate de “profitabilitatea şi perspectivele de creştere” pe termen mediu şi lung ale băncilor care au o activitate susţinută în pieţele de capital.

În consecinţă, agenţia a pus sub supraveghere 17 mari instituţii financiare mondiale de pe ambele maluri ale Atlanticului. Pe această listă regăsim nume ca BNP Paribas, Societe Generale, UBS, Credit Suisse, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan sau Citigrup. Cu alte cuvinte, liderii sistemului bancar mondial.

Mai mult, băncile UBS, Crédit Suisse şi Morgan Stanley sunt ameninţate cu o retrogradare cu 3 puncte (situaţie rar întâlnită), în timp ce Goldman Sachs, BNP Paribas, Barclays sau Deustche Bank ar putea pierde 2 puncte.

Decizia este justificate de cei de la Moody’s ca fiind doar o manifestare de prudentşâă în faţa “provocărilor” cu care se confruntă aceste grupuri bancare şi a “condiţiilor delicate de refinanţare”.

 

Băncile – principala ţintă a celor de la Moody’s

În aceste condiţii nu a mirat pe nimeni că finalul de săptămână a fost semnul penalizărilor lansate de cei de la Moody’s.

După retrogradarea Spaniei până aproape de categoria “junk” (nerecomandată investiţiilor) şi arătarea cartonaşului galben pentru Cipru, care pare a se înscrie pe lista statelor ce au nevoie de ajutor financiar, agenţia a retrogradat cu câte 2 puncte ratingurile băncii franceze BPCE, ale asiguratorului bancar belgian KBC, precum şi a cinci bănci olandeze printre care se numără Rabobank, ING şi ABN AMRO.

Motivele? Toate sunt derivate din criza datoriilor suverane care au expus respectivele instituţii financiare la riscul de a înregistra pierderi masive, care se adăugă celor survenite prin decotarea şi rostogolirea datoriei Greciei.

De altfel, în acest ultim caz, alegerile din 17 iunie vor fi un test pentru întregul sistem bancar, existând riscul ca nici cota din datoriile elene care o mai au de primit să nu mai ajungă în seifurile acestora.

Acesta sarabandă a retrogradărilor nu face decât să pună presiune pe liderii europeni pentru a găsi soluţii viabile de ieşire definitivă din criză, indiferent de situaţia în care Grecia rămâne sau nu membră a UE.

De altfel, atât Moody’s cât şi agenţia de rating Fitch ameninţau de la începutul lunii că, în eventualitatea în care Grecia părăseşte zona euro, vor aplica retrogradări ale ratingurilor mai multor ţări europene şi vor pune sub supraveghere negativă întreaga zonă euro.

Temerile celor două agenţii nu sunt însă prea departe de adevăr.

În eventualitatea în care Grecia părăseşte zona euro se naşte un precedent care în mod sigur vă duce la ieşirea Spaniei din Uniune, doar pentru simplul motiv că deja dobânzile la care se mai poate împrumuta această ţară au atins valoarea de 7%, valoare considerată a fi nesustenabilă pentru orice stat.

Pentru a calma pieţele financiare ar fi nevoie de un plan de acţiune ce ar trebui imediat pus în aplicare, plan anunţat deja de toate băncile centrale dispuse să injecteze în sistem sumele necesare pentru a evita contagiunea virusului elen asupra Europei.

Numai că pentru aceasta ar fi nevoie de voinţă politică care, exact cu două zile înainte de alegerile din Grecia, s-a fracturat.

Axa Paris- Berlin s-a transformat într-o axă Paris-Roma, punând astfel capăt alianţei tacite dintre Franţa şi Germania, motoarele economice ale zonei euro.

De altfel, cancelarul german, Angela Merkel, anunţa cu amărăciune că Germania nu este dispusă să susţină de una singură problemele economice ale Uniunii.

Pentru a forţa liderii europeni să revină pe calea comuniunii şi consensului, Spania a fost folosită ca exemplu, agenţiile de rating coborând-o până aproape de categoria “junk” (gunoi).

Lentoarea reacţiei europene au făcut ca un nou stat să fie sacrificat pe altarul ratingului: Cipru.

Cine va fi următorul pe listă? Nu cumva una dintre cele câteva ţări europene care mai beneficiază de valorosul triplu “A”?

Un scenariu viabil,  pentru că părăsirea uniunii de către unele state reprezintă pentru marile economii europene pierderea unor imense pieţe de desfacere, dar şi blocarea extinderii acestora către candidatele la aderarea la zona euro (a se vedea cazul Turciei care a anunţat că, pentru moment, sistează orice demers în acest sens).

 

Divide et impera

Întrebarea firească care se poate pune în acest moment este ce au de câştigat (în afară de notorietate) agenţiile de rating?

Aparent nimic, dar dacă ne gândim însă că acestea sunt instituţii private care deţin informaţii confidenţiale din întreaga lume şi că pot manipula aceste informaţii în interesul acţionarilor proprii, câştigul începe să devină evident.

Pentru a înţelege mai bine situaţia să luăm numai cazul celor de la Moody’s.

Fondată în 1909 de către John Moody, agenţia deţine în acest moment 40% din piaţă evaluării creditelor la nivel mondial, restul domeniului fiind împărţit între celelalte agenţii de rating: Standard & Poor’s (S&P), Fitch Ratings şi Dagong.

Agenţia Moody’s, oficial cunoscută sub numele de Moody’s Corporation face parte din holdingul american format din Moody’s Analytics (furnizor de soluţii de gestiune a riscurilor) şi Moody’s Investors Service (societatea care activează în domeniul analizei financiare a companiilor comerciale şi a organelor guvernamentale).

Agenţia Moody’s este cunoscută mai ales pentru evaluările financiare standardizate a marilor companii, în funcţie de riscul investiţional al acestora, precum şi al valorii de investiţie.

Conform ultimelor date raportate către bursa de la New York, unde este listată sub acronimul MCO, numărul acţionarilor agenţiei este de 410, 97% dintre acţiuni fiind deţinute de investitori instituţionali de tipul fondurilor de investiţii.

Ţinând cont, că din cele patru agenţii enumerate mai sus, două sunt americane, SUA având un interes deosebit în zona euro, fără a suferi de scenarită, ne putem pune întrebarea dacă nu cumva această suită de retrogradări nu face parte din scenariul în baza căruia SUA a reuşit să-şi exporte propria criza în întreaga lume.

Pericolul apariţiei unei contrapartide economice şi politice de aceeaşi factură (stat federativ) nu credem că i-a lăsat indiferenţi pe cei care conduc lumea.

Mai curând, vor folosi orice mijloace pentru a-şi menţine actuala poziţie dominantă şi de readucere a pieţei europene la nivelul unei simple pieţe de desfacere.

Ca un posibil argument al acestei ipoteze poate sta devalorizarea agresivă a dolarului în raport cu moneda unică înregistrată de la începutul crizei financiare mondiale ce şi-a avut originea in sistemul bancar american, evoluţie care a defavorizat evident exporturile europene către piaţa americană, favorizându-le în schimb pe cele americane către Europa.

Criza datoriilor suverane a inversat însă trendul, acum dolarul fiind cel care se apreciază “generos” în raport cu moneda unică, punând astfel în pericol balanţa comercială americană (şi nu numai).

Dispariţia zonei euro şi a monedei unice ar putea fi benefică pentru cei care vânează de ceva timp piaţa europeană. Divizarea acesteia în pieţele inţiale permite un control mai simplu şi cu noi reguli dictate de către liderii economici mondiali care pot fi, într-o astfel de situaţie, adevăraţii câştigători ai actualei crize europene.

Dănuţ Dudu

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.