Fotbal – EURO 2012: Portugalia – Olanda 2-1, iar ”portocala mecanică” este eliminată

0

Echipa de fotbal a Portugaliei a învins Olanda cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, 17 iunie, la Harkov, în Grupa B la EURO 2012, şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei găzduite de Polonia şi Ucraina (8 iunie – 1 iulie).

Starul Cristiano Ronaldo a făcut un meci excelent şi a marcat ambele goluri ale lusitanilor (28, 74), în timp ce pentru olandezi, eliminaţi din competiţie după trei eşecuri consecutive, a înscris Rafael van der Vaart (11).

Olanda, cu mai multe schimbări în formula de start, a avut un început mai bun de joc şi a reuşit să deschidă scorul în min. 11, prin van der Vaart, cu un şut din afara careului.

Portughezii au preluat, însă, controlul meciului şi ocaziile au început să curgă la poarta lui Stekelenburg. Ronaldo, mult mai bun ca până acum, a irosit prima mare şansă a lusitanilor, în min. 16, când şutul său a atins bara. În min. 28, vedeta lui Real Madrid a egalat, cu un şut pe lângă Stekelenburg, după o pasă excelentă a lui Joao Pereira. Stekelenburg a avut o intervenţie bună cinci minute mai târziu (33), la ”torpila” lui Ronaldo. Miguel Veloso a executat periculos o lovitură liberă din unghi (38).

”Portocala mecanică” a făcut din nou un joc slab, salvat doar de golul lui van der Vaart.

În partea secundă, meciul a fost echilibrat, dar niciuna dintre formaţii nu şi-au creat ocazii de gol. Lusitanii nu au forţat, în timp ce batavii au încercat şi nu au reuşit. Portugalia a avut o situaţie foarte bună de a prelua conducerea, dar Stekelenburg a respins şutul lui Coentrao, după un contraatac purtat de Ronaldo (66). Nani a irosit o ocazie uriaşă, singur cu portar a tras în acesta, după o pasă perfectă de la Ronaldo (72). Nani s-a revanşat două minute mai târziu, când a dat o pasă excelentă lui Ronaldo şi acesta a reuşit să marcheze (74).

Olanda, viitoare adversară a României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, s-a aruncat în atac cu disperare şi Van der Vaart (83) a avut o bară, dar lucrurile erau deja clarificate, ”portocala mecanică” fiind eliminată. Ronaldo a mai trimis şi el o dată mingea în bară (90).

În sferturi, Portugalia va întâlni formaţia Cehiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.