Francois Hollande deţine acum toate puterile pentru a face faţă crizei

0

Preşedintele francez, Francois Hollande, care deţine acum o majoritate absolută obţinută duminică la alegerile legislative, poate de acum înainte să-şi pună în practică programul social-democrat, dar, în plină criză a euro, îl aşteaptă decizii foarte dificile, relatează AFP.

A doua zi după alegerile din Franţa, dar şi din Grecia, agenda internaţională nu-i oferă nici un răgaz şefului statului francez. El se va deplasa luni seara la Los Cabos, în Mexic, la summitul G-20 , care va fi dominat de criza din Zona euro, apoi va merge la Rio de Janeiro, în Brazilia, după care va reveni în Europa pentru o reuniune crucială la sfârşitul săptămânii cu partenerii săi italian, spaniol şi german.

La scrutinul de duminică, Partidul Socialist (PS) şi aliaţii săi de stânga au obţinut o majoritate absolută de 314 locuri din 577. Noua putere va putea să se dispenseze de sprijinul Verzilor (17 mandate), care participă la guvernare, şi de stânga radicală (10 mandate), care nu participă.

Partidul conservator Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de dreapta) şi aliaţii săi au obţinut 229 de mandate, iar Frontul Naţional (FN, extrema-dreaptă) a revenit în Adunarea Naţională cu doi aleşi, dar nu şi şefa sa, Marine Le Pen.

Preşedinţie, guvern, Adunare Naţională, Senat, regiuni, mari oraşe: stânga se află de acum înainte ”într-o poziţie mai mult decât hegemonică, dispune de absolut toate puterile”, scria luni cotidianul de stânga Liberation. ”Criza economică şi industrială, scăderea competitivităţii, şomajul în masă, toate acestea au făcut ca francezii să parieze pe un alt preşedinte şi pe noi responsabili politici”, afirmă Liberation.

Abia aleasă, Adunarea Naţională va fi convocată în sesiune extraordinară de la începutul lunii iulie pentru a lansa primele reforme.

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, n-a ascuns duminică dificultatea sarcinii. Va trebui să facem faţă provocării referitoare la restabilirea conturilor publice, revenirea pe creştere economică şi reducerea şomajului. ”Ne aşteaptă o muncă imensă. Nimic nu va fi uşor. Nimic nu ni se va da”, a declarat el făcând apel la mobilizarea tuturor francezilor.

Pentru Francois Hollande, prima mare prioritate este cea europeană. Alegerile din Grecia, cu victoria conservatorilor din Noua Democraţie, deschid calea pentru un guvern de coaliţie pro-euro.

Guvernul socialist francez consideră că grecii trebuie să fie însoţiţi ”spre creştere”. ”Este nevoie de disciplină, dar şi de speranţă”, declara ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici.

Preşedintele francez, ”crainicul” creşterii economice în Europa, a făcut să le parvină partenerilor săi o serie de propuneri” cu efect imediat” pentru stimularea activităţii, evaluate la 120 miliarde de euro. Propunerile ar urma să fie evocate la summitul G-20, unde multe alte puteri economice, începând cu Statele Unite ale Americii, sunt preocupate în legătură cu agravarea crizei din Europa.

El va trebui apoi să apere aceste poziţii în cadrul unui mini-summit european vineri la Roma cu şefii de guvern din Italia, Spania şi Germania, respectiv, Mario Monti, Mariano Rajoy şi Angela Merkel.

Cuplul franco-german trece printr-o perioadă de tensiuni puternice. Angela Merkel, criticată în Franţa pentru c-a apărat austeritatea, a deplâns ”lipsa de încredere între actorii” Zonei euro şi a avertizat în legătură cu ”mediocritatea” unora, vizând implicit Parisul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.