Opriţi odată pentru totdeauna monştrii de pe şosele!

5

”În lumea asta revolută, rahaţii scriu în loc să pută”.  Două versuri aşternute, la un moment dat, cu amar, de Păstorel Teodoreanu, după ce i s-a arătat uşa Uniunii Scriitorilor, cu indicaţia de a o închide, pe dinafară. Se întâmpla în anii ’50, când noii conducători proveniţi din clasa muncitoare au dat buzna cu cizmele lor model sovietic şi în cultura română.

 

Un altfel de stirpe nouă, la fel de bine situată social şi de înaltă spiritual, dar mai ales moraliceşte, ne este dat să suportăm în ”lumea asta postrevolută”: Păturicii noului val, ariviştii lipsiţi de orice consideraţie pentru valorile umane tradiţionale şi pentru semenii lor care nu le împărtăşesc filosofia de viaţă.

Sunt cei care uită de unde au plecat şi consideră că toată lumea trebuie să stea la picioarele lor şi că-şi pot permite orice, inclusiv crime, fără să plătească.

Cam aici au ajuns unii dintre privilegiaţii sistemului cu mentalitatea. Şi, desigur, ei sunt ajutaţi şi chiar încurajaţi să procedeze astfel de însuşi statul român, care îi tratează ca pe o specie protejată, în loc să pună mâna să facă ordine şi să aplice legea, despre care reprezentanţii săi nu mai prididesc a declara sus şi tare că e una pentru toţi.

Se şi vede… Sunt zeci de accidente auto cu vătămări şi ucideri din culpă fără pedepsirea vinovaţilor, soldate doar cu un circ ieftin de proces întru adormirea brumei de vigilenţă civică şi media şi pentru diminuarea oprobriului public, eventual cu despăguburi minime pentru victime şi apoi ura şi la gară! Intră imediat în funcţie sistemul PCR, care ne scapă de orice!

Iată, aflăm şi astăzi că socrul lui Şerban Huidu, fostul senator PSD Vintilă Matei, a făcut şi el un accident de toată frumuseţea, pentru că a tăiat o curbă şi a intrat pe contrasens. Drept urmare, a făcut flenduri o Dacia Logan cu patru ocupanţi la bord, din care doi au trebuit să fie duşi de urgenţă cu salvarea la spital pentru îngrijiri. Mai mult, nici nu s-a deranjat să vadă ce-i cu victimele, dacă trăiesc sau au nevoie de ajutor.

Cutremurător este însă că reprezentantul organului de cercetare penală, poliţistul care se ocupa de caz a ”sfătuit” victimele să nu depună plângere, ci să se înţeleagă cu ”domnul senator”. Care le-a oferit chipurile 2.000 de euro, apoi a încercat să-i fenteze şi a revenit cu oferta numai după ce a aflat că povestea a ajuns în presă.

Accidentul a avut loc pe 14 aprilie. Plângerea penală pentru vătămare din culpă a fost până la urmă depusă la 1 iunie – o lună şi jumătate întrziere! – şi după prima tentativă eşuată la 30 aprilie, când victimele au ascultat de sfatul poliţistului ”binevoitor”. Cei patru au procedat astfel doar după ce s-au prins că e ceva rost de rămas cu buzele umflate.

Am şi eu nişte întrebări pentru autorităţile româneşti. Cum e posibil ca în penal să se accepte înţelegerea părţilor, ca în civil? După ce sistem de drept se ghidează oare autorităţile când achiesează la aşa ceva?

Cum e posibil să omori şi să nu păţeşti nimic? Indiferent cum te cheamă şi cu ce te ocupi? Cum e posibil ca societatea civilă să accepte aşa ceva? Cum e posibil ca rudele victimelor să fie de acord? Cum e posibil ca însuşi organul de ordine să te trimită să te înţelegi cu cel care ţi-a nenorocit familia şi care ar trebui să fie strâns de pe străzi pe loc şi judecat pentru vătămare sau ucidere din culpă? Ce fel de ţară e aceasta?

Cum e posibil ca, după ce a ucis trei oameni şi a rănit grav un al patrulea, soţia lui Adrian Păunescu să scape fără o zi de puşcărie, doar promiţând că va trata victima rămasă în viaţă ca pe propriul copil? Dar Şerban Huidu? Dar atâţia şi atâţia alţii?

Suntem ţara cu cea mai dezastruoasă statistică a accidentelor auto mortale din Uniunea Europeană şi cu toate acestea avem cea mai blândă legislaţie în domeniu!

Presa centrală arăta acum doi ani că 40% din autorii accidentelor auto soldate cu morţi scapă de puşcărie în România şi se aleg în cel mai rău caz cu o amendă penală. Cifra creşte dacă e vorba de accidentele cu vătămări.

Motivul este permisivitatea din sistemul de justiţie, care lasă loc mare de interpretări şi o plajă foarte largă a aplicării pedepselor. Deciziile instanţelor care nu dau pedeapsa cu închisoarea sunt motivate în baza unui articol din Codul Penal care se referă la inexistenţa pericolului social în cazul lăsării în libertate a făptuitorului.

Mă scuzaţi, dar numai stat de drept nu se poate numi acesta. România devine încetul cu încetul o hazna a infractorilor ”cu spate” şi în acelaşi timp un abator al celor fără relaţii sau cu o coloană verticală prea dreaptă pentru a apela la aşa ceva.

Stat român, mă doare să constat şi să spun asta, dar, între multe altele, cam puţi a hoit!

Ion  SCUTARU

loading...
Citește și
5 Comentarii
  1. Ilica Flavius spune

    Foarte bun articolul, daca ai bani poti face orice,politia in RO ce gluma buna,sunt buni la stat cu radarul si la luat spagi si cand nu suntem admisi in Schengen tot noi suntem suparati.

  2. cosming spune

    Principalii vinovati : Politia Romana – modul de „testa” al viitorilor conducatori de autoturisme este de-a dreptul imbecil; niste teste grila de 2 bani pe care le inveti in 2 zile, o proba practica care cateodata nici nu se mai desfasoara, o testare psihologica pe care o iei cu o cafea…

    Ce se poate face ? Ceva extrem de simplu : responsabilizarea penala a Politiei, a psihologilor, si a firmelor de productie de „soferi” daca proaspatul absolvent face vreun accident grav in primii 2 ani de condus. Alaturi de absolvent in fata judecatorului sa stea si restul responsabililor.

  3. Lollekay spune

    @ cosming
    Principalii vinovati sunt rudele victimelor care accepta banii de la cei implicati in accidente mortale.Cand vor inceta sa se targuiasca pe cadavrele celor apropiati si vor lasa justitia sa-si faca treaba,poate, poate atunci cel care va incalca limita de viteza se va gandii de zece ori inainte sa o faca.

  4. Timisoreanul spune

    principalul vinovat este ILIESCU……a facut o tara de Banditi si Hoti…Curve si Prostituate….in 90 ia schimbat total directia Romaniei !!…a dat-o pe mana comunistilor securistilor si a informatorilor….care azi ucid…si nu platesc pt fapta lor !!!

  5. Adrian Fugaciu spune

    Bravo domnule Scutaru…jos jobenu’

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.