Parlamentul egiptean, dizolvat oficial

0

Consiliul Suprem al Forţelor Armate din Egipt /CSFA/ a anunţat sâmbătă, 16 iunie, dizolvarea oficială a Parlamentului, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, care a semnalat vicii de procedură la alegerile legislative, relatează agenţiile de presă internaţionale.

Conform ediţiei digitale a ziarului Al-Ahram, vineri a intrat în vigoare decretul de dizolvare semnat de mareşalul Hussein Tantawi, preşedinte al CSFA, citează EFE.

S-a decis interzicerea accesului deputaţilor în sediul parlamentului, cu excepţia preşedintelui legislativului egiptean Saad Katatni. Joia trecută, Curtea Constituţională a decis dizolvarea Parlametului declarat neconstituţional din cauza modulului în care a fost aleasă o treime din deputaţi.

CSFA a anunţat preluarea imediată a puterii, până la constituirea unui nou legislativ egiptean, în locul celui creat în ianuarie şi dominat de islamişti.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.