Peste 100 de persoane semnalate prin Sistemul Informatic Schengen au fost depistate

0

Un număr de 107 persoane şi 53 de bunuri care fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS) au fost depistate în ultima săptămână de poliţiştii români împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen.

Conform unui comunicat al IGPR dat publicităţii duminică, autorităţile de aplicare a legii din România au localizat în perioada 9 – 15 iunie pe teritoriul ţării noastre 78 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul CCPI – IGPR.

Poliţiştii au pus în aplicare zece mandate europene de arestare şi au identificat cinci persoane care au fost semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au depistat 33 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.

Totodată, pe teritoriul României au fost identificate 44 de bunuri căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorităţi din alte state membre Schengen. Dintre acestea, 27 sunt autoturisme căutate de către partenerii din Spaţiul Schengen.

De asemenea, autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 16 persoane urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, două persoane dispărute, precum şi şapte autovehicule semnalate în vederea indisponibilizării.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.