SUA: Record de audienţă la primul episod din noul „Dallas”

0

Postul CBS a transmis între 1978 şi 1991 un număr de 357 episoade din serialul de mare succes „Dallas”, creat de David Jacobs. Acum, cel mai cunoscut serial din lume renaşte din propria cenuşă pe TNT, scrie Le Point.

Publicul american a văzut miercuri primul episod din noul serial, produs de Warner. S-a înregistrat un record de audienţă: 7 milioane de telespectatori, „cel mai bun început al anului la un canal prin cablu din SUA”, potrivit TF1.

După 20 de ani, Bobby Ewing (Patrick Duffy) nu mai este chiar frumosul de altădată, dar a rămas la fel de bun şi cinstit. Nemilosul JR este interpretat tot de Larry Hagman, care, la cei 80 de ani ai săi, nu încetează să urzească tot felul de comploturi.

Soţia lui, Sue Ellen (Linda Grey, 71 de ani), fostă alcoolică, candidează acum la postul de guvernator al Texasului. Între timp, actorii care-i interpretau pe părinţii lui JR şi Bobby – Jim Davis şi Barbara Bel Geddes – au murit (în 1981 şi, respectiv, în 2005). Petrolul curge în continuare în jurul fermei Southfork, dar ocupanţii ei se preocupă şi de energia verde…Iar copiii primilor protagonişti perpetuează ura din clanul Ewing.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.