Traian Băsescu: Sunt fericit că, deşi nu am Guvernul meu, programul cu FMI, UE şi BM continuă

0

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit luni, 18 iunie, la Palatul Cotroceni, pe Philippe Le Houerou, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

„Vă mulţumesc foarte mult că aţi aprobat împrumutul pentru România, în acelaşi timp apreciez foarte mult precondiţiile pentru folosirea banilor, care vor pune o presiune asupra Guvernului ca să-şi îndeplinească pe deplin obligaţiile asumate în acordul cu UE, BM şi FMI. (…) Acum eu sunt fericit pentru că, deşi nu am Guvernul meu, agenda programului cu FMI, UE şi BM este continuată. Singura şansă pe care o avem pentru viitor este competitivitatea. Dacă nu atingem competitivitatea, România nu va avea nicio şansă”, a spus Băsescu, în debutul întrevederii cu vicepreşedintele BM.

El a adăugat că îl bucură continuarea programului pe care România îl are cu instituţiile financiare internaţionale, chiar dacă mai sunt anumite întârzieri în privinţa unor privatizări, în special cu privatizări ale managementului unor companii.

La rândul său, Philippe Le Houerou a felicitat autorităţile române pentru „munca grea” şi a precizat că board-ul directorial a primit foarte bine progresele înregistrate de ţara noastră.

Şeful statului român a mai spus că prin reforme structurale se poate ajunge la creşterea competitivităţii.

„Probabil că următorul pas este să ne uităm la programele dedicate creşterii locurilor de muncă. Nu doar pentru românii care se află pe piaţa românească. Dar este uşor pentru noi să înţelegem, şi deja simţim această realitate, că oameni din Spania şi Italia încearcă să găsească o soluţie în România. Şi trebuie să fim pregătiţi când valul va fi mai mare decât este acum. Probabil la următoarea dvs misiune, aceasta trebuie să fie unul dintre principalele obiective”, a adăugat Băsescu.

Vicepreşedintele BM a precizat că problema competitivităţii se află şi pe agenda europeană.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.