Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei, sărbătorită pe 17 iunie

0

Unul dintre cele mai importante evenimente ecologice din 2012 este Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei, sărbătorit în fiecare an pe data de 17 iunie.

Deşertificarea se manifestă prin reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie, intensificarea severă a eroziunii solului prin apa şi vânt şi a salinizării (risc ridicat în perimetrele irigate), crustificarea şi compactarea solului, sărăcirea drastică a solului în materie organică şi elemente nutritive, creşterea frecvenţei, duratei şi intensităţii perioadelor de secetă, creşterea progresivă a intensităţii radiaţiei solare (încălzirea atmosferei).

Schimbările climatice pot precipita procesul de deşertificare, însă activităţile umane sunt cauza principală cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil de pământ. Unul din principalele instrumente de combatere a extinderii deşertificării este plantarea de arbori şi alte plante care menţin calitatea solurilor.

Pentru a opri răspândirea deşertificării, folosirea terenurilor pentru agricultură şi păşunat trebuie să devină sănătoasă în raport cu mediul, acceptabilă social, raţională şi fezabilă economic.

Data de 17 iunie a fost proclamată de către Adunarea Generală în anul 1994 (rezoluţia 49/115). În acelaşi an, a fost adoptată Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării, iar statele lumii au fost invitate să dedice această zi mediatizării necesităţii cooperării internaţionale pentru combaterea deşertificării şi efectelor secetei, precum şi implementării Convenţiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.