Box: Floyd Mayweather, cel mai bine plătit sportiv din 2011

0

Boxerul american Floyd Mayweather a fost cel mai bine plătit sportiv în anul 2011, cu 85 de milioane de dolari, el reuşind să-l devanseze pe compatriotul său, jucătorul de golf Tiger Woods, conform anchetei anuale a revistei Forbes, informează AFP.

Mayweather a strâns cele 85 de milioane de dolari cu ocazia a două meciuri, justificându-şi astfel porecla sa, „Money” („bani„). Americanul efectuează în prezent o pedeapsă de trei luni de închisoare pentru violenţe conjugale.

Mayweather devansează un alt boxer, pe filipinezul Manny Pacquiao, pe lista celor mai bine plătiţi 100 de sportivi, comunicată luni de Forbes. Pacquiao, învins recent de americanul Tim Bradley în condiţii foarte controversate, a fost plătit anul trecut cu 62 de milioane de dolari.

Woods, care domina din anul 2001 clasamentul realizat de Forbes, a căzut pe locul 3, cu 59,4 milioane de dolari, cu 16 milioane mai puţin decât a fost plătit în 2010. Suma încasată anul trecut de Woods este de două ori mai mică decât cea câştigată de acest sportiv în cel mai bun al său, 2009, înainte ca scandalul infidelităţilor sale conjugale să-i distrugă căsnicia şi să alunge mai mulţi sponsori.

Pe locul 4, cu 53 de milioane de dolari, este baschetbalistul LeBron James, care dispută acum finala NBA cu Miami Heat.

James este primul dintre cei 13 baschetbalişti prezenţi pe această listă, care mai cuprinde 30 de jucători de fotbal american şi doar două femei, jucătoarele de tenis Maria Şarapova (Rusia, locul 26), recenta câştigătoare de la Roland Garros, şi Li Na (China, locul 81), devenită anul trecut prima asiatică învingătoare într-un turneu de Mare Şlem.

LeBron James, proaspăt acţionar al clubului englez de fotbal FC Liverpool, este urmat de tenismanul elveţian Roger Federer, câştigător a 16 turnee de Mare Şlem (52,7 milioane), şi de un alt baschetbalist, Kobe Bryant (52,3). Urmează jucătorul american de golf Phil Mickelson (47,8) şi primul fotbalist de pe listă, englezul David Beckham (46), de la echipa americană Los Angeles Galaxy.

Beckham e urmat de Cristiano Ronaldo, fotbalistul portughez al lui Real Madrid (42,5). Cristiano Ronaldo e cel mai bine plătit sportiv din lume dacă se ia în calcul doar salariul vărsat de angajatorul său (20 de milioane de dolari).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.