Fostul procuror Maximilian Bălăşescu, condamnat la cinci ani închisoare pentru corupţie

0

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a fost condamnat, marţi, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi interzicerea unor drepturi civile.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi complicii procurorului, Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, care au primit câte patru ani de închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Pe 24 februarie, procurorul Maximilian Bălăşescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Cristian Ene şi Marian Simirianu, acuzaţi de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de asociere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii ianuarie, procurorul Bălăşescu, cu ajutorul celor doi, a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene şi Simirianu să stabilească cu denunţătorul suma exactă.

Denunţătorul era un apropiat al vrăjitoarelor Vanessa şi Melissa, acestea fiind cercetate într-un dosar instrumentat de procurorul Maximilian Bălăşescu.

Cristian Ene şi Marian Simirianu i-au comunicat denunţătorului că suma pe care trebuie să o dea este de 300.000 de euro, în două tranşe, de 100.000 de euro şi 200.000 de euro. Din probele administrate a rezultat că, din aceşti bani, procurorului îi reveneau 50.000 de euro.

Banii au fost pretinşi pentru ca procurorul să dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate faţă de denunţător, pentru a disjunge cauza cu privire la acesta şi să formeze un dosar separat, în care, ulterior, să adopte soluţia de scoatere de sub urmărire penală.

Pe 31 ianuarie, Cristian Ene a primit de la denunţător, în numele procurorului, sumele de 90.000 lei şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ca primă tranşă, moment în care procurorii au organizat un flagrant.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.