Fotbal: UEFA a confirmat că Israelul va organiza CE U21 din 2013

0

UEFA a confirmat că Israelul va găzdui Campionatul European Under-21 din 2013, forul fotbalistic european ignorând astfel apelurile ca acestei ţări să-i fie retrasă organizarea competiţiei, deoarece statul evreu deţine fără judecată câţiva jucători palestinieni, anunţă AP.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, i-a adresat luni o scrisoare şefului Federaţiei israeliene, Avi Luzon, pentru a confirma că ţara sa va găzdui competiţia între 15 şi 28 iunie 2013, în ciuda „unei anumite presiuni exercitate asupra noastră”.

„UEFA este o organizaţie apolitică, iar asociaţia dumneavoastră a câştigat printr-un vot onest, democratic, dreptul să organizeze această competiţie”, a scris Platini.

Cel mai cunoscut dintre fotbaliştii palestinieni deţinuţi fără judecată, Mahmoud Sarsak, a acceptat luni să pună capăt grevei foamei, în schimbul eliberării sale, care va avea loc pe 10 iulie.

Săptămâna trecută, preşedintele Federaţiei palestiniene de fotbal, Jibril Rajoub, a cerut UEFA să retragă Israelului organizarea competiţiei.

Platini i-a adresat o scrisoare şi lui Rajoub, în care afirmă că Federaţia israeliană nu este responsabilă pentru acţiunile altor autorităţi. În mesajul său către Rajoub, Platini s-a declarat surprins să afle din presă de scrisoarea pe care i-a adresat-o acesta în legătură cu situaţia lui Sarsak.

Mai multe personalităţi din lumea fotbalului, ca Eric Cantona, fosta vedetă a lui Manchester United, sau Frederic Kanoute, fost la Sevilla, au sprijinit apelul lui Rajoub.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.