Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu mă înscriu în PDL

0

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat luni, 18 iunie, că nu se va înscrie în Partidul Democrat Liberal.

”Nu mă înscriu în PDL”, a precizat Ungureanu, prezent la ”Mitingul Papioanelor”.

În ultimele zile s-a speculat că fostul premier Ungureanu s-ar înscrie în PDL şi, mai mult, ar putea candida la preşedinţia partidului după ce Emil Boc şi întreaga conducere şi-au dat demisia ca urmare a rezultatelor obţinute la alegerile locale din 10 iunie.

Posibilitatea ca Mihai-Răzvan Ungureanu să se înscrie în PDL şi să candideze la şefia partidului a fost alimentată şi de ultima decizie a democrat-liberalilor, luată sâmbătă în Consiliul Director Naţional, potrivit căreia orice membru, indiferent de vechimea în partid, poate candida la o funcţie de conducere.

De altfel, preşedintele demisionar al democrat-liberalilor a susţinut că nu îl vede pe Ungureanu ca pe un adversar al PDL. Pe de altă parte, deputatul PDL Sever Voinescu a declarat vineri că ar fi bine ca PDL să colaboreze, într-o formulă oarecare, în beneficiul dreptei, cu Mihai-Răzvan Ungureanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.