Oameni cărora LE PASĂ ce mănâncă!

0

–  Organizarea, la iniţiativa populaţiei, a referendumului din statul California, prin care se doreşte legiferarea obligativităţii etichetării conţinutului de organisme modificate genetic (OMG) în cazul tuturor produselor alimentare, este o noutate care priveşte pe toată lumea, inclusiv pe noi, românii. Este o dovadă că s-a făcut astfel auzită vocea poporului, care arată că incertitudinea alimentaţiei e o problemă cu adevărat gravă şi care nu mai poate fi tolerată.

Reacţia principalului producător de OMG la nivel mondial, gigantul american extins la nivel multinaţional, Monsanto, nu constituie decât o altă confirmare a faptului că temerile publicului californian sunt cât se poate de îndreptăţite.

Monsanto a demarat o campanie propagandistică prin care urmăreşte să convingă consumatorii americani că nu este neapărată nevoie ca aceştia să ştie ce mănâncă!

Iar dacă interzicerea consumului de lapte proaspăt muls, a tratării cancerului cu ierburi medicinale, necesitatea aprobării de la Agenţia de Protecţia Mediului în cazul construirii unei case pe propriul tău teren ori obligarea populaţiei să se vaccineze pot fi privite ca abuzuri guvernamentale împotriva propriilor cetăţeni, referendumul cu privire la etichetarea OMG este exact contrariul.

Este un mandat în numele poporului împotriva corporaţiilor.

Căci populaţia Californiei este cea care a determinat organizarea scrutinului, a strâns semnăturile şi a reuşit să întrunească toate condiţiile cerute de lege pentru a face referendumul pe această temă, doar pentru motivul îndreptăţit de a determina companiile să fie oneste în privinţa a ceea ce ne pun în mâncare.

Dacă măsura de etichetare a produselor alimentare ar fi fost lăsată pe seama autorităţilor guvernamentale, fie ele ale statului California, fie federale, problema nici nu ar fi existat, căci industria alimentară şi a biotehnologiilor domneşte fără probleme peste politicienii şi birocraţii corupţi din guverne, având posibilitatea de a plăti pentru uciderea din faşă a oricărei iniţiative legislative de acest fel.

Tocmai aceasta este şi raţiunea reglementării din sistemul legislativ american care permite organizarea referendumurilor de către populaţie.

Este singurul mecanism care permite adoptatea de legi rămas încă la dispoziţia Poporului care poate depăşi corupţia şi să ajungă direct la votanţi.

Sigur, chiar dacă trece, măsura legislativă este încă supusă interpretării Curţii Supreme, iar aceasta este o măsură importantă prin care guvernul se asigură că masele dintr-un anume stat nu iau cumva vreo măsură legislativă care ar priva alţi locuitori drepturile şi libertăţile lor constituţinale.

Ei, şi aici venim şi scotocim prin ograda prietenosului şi binevoitorului stat român, care ne zâmbeşte galeş, cu eternul rictus croit parcă după cel al bunicuţei Iliescu – printre sughiţurile mineriadelor şi altor convulsii sociale – în timp ce ne lasă să ne descurcăm singuri ori să crăpăm, ca-n Legiunea Franceză.

În măreţul stat de drept, democratic şi al economiei de piaţă, în România postdecembristă, iniţiativa cetăţenească în privinţa organizării de referendumuri pentru legiferarea problemelor de interes local, judeţean sau naţional nu este nicăieri prevăzută clar şi răspicat în legislaţie şi, drept urmare, mi-e greu să cred că a fost vreodată aplicată.

Pentru aceasta era nevoie oricum de o societate civilă mult mai bine structurată şi incomparabil mai activă, ceea ce nu e cazul, desigur.

Iată cum stau lucrurile pe plaiurile acestea curat mioritice: legea referendumului, numărul 3/2000, cu modificările aduse de OUG 103/2009 şi aprobate prin lege abia anul acesta, nu face absolut nici o referire la organizarea la iniţiativa cetăţenească a referendumurilor.

Aşadar, nu există vreo referire directă la posibilitatea depăşirii „sistemului ticăloşit”, cum îi place celui mai calificat cârmaci al pachebotului cu aburi numit România să se alinte numind cloaca politico-economico-religioasă de la noi.

Abia în capitolul VII din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale găsim ceva referiri la iniţiativa cetăţenească, prin care se poate ajunge, indirect – cum altfel – la referendum local sau judeţean.

Pentru aceasta este însă necesară obţinerea unei hotărâri de consiliu local sau judeţean privind organizarea unui referendum cu privire la suspendarea unor consilieri sau membri ai executivului local ori judeţean sau în alte chestiuni care privesc interesul public.

Pe de altă parte însă, e la fel de adevărat că ne mai lipseşte şi exerciţiul democratic real al populaţiei, care stă şi aşteaptă să pice pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă, dar nu uită să se vaiete că o duce greu sau că e ţinta nedreptăţilor şi că nu se văd soluţii.

Desigur, ne-ar prii şi nouă o iniţiativă cetăţenească prin care să se ajungă, chiar urmând cotelile sucitului sistem de drept românesc, la organizarea unui referendum pe tema obligării companiilor să eticheteze orice produs alimentar în care se regăsesc fie şi fracţiuni din organisme modificate genetic.

Dar care ar fi probabilitatea să se şi întâmple un astfel de miracol, judecând după amploarea gripării societăţii româneşti?

Singura speranţă mai stă, poate, în organizaţiile de mediu mai cu ştaif şi cu nume cu rezonanţă mondială. Altfel, vorba redactorului american Mike Adams, de la NaturalNews, din al cărui articol am spicuit informaţiile referitoare la referendumului californian: vom ajunge să mâncăm melamină, celule fetale umane, monştri transgenici şi chimicale ce depăşesc orice imaginaţie, fără s-o ştim măcar!

Ion  SCUTARU

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.