Blocaj total al economiei greceşti: Multe companii nu mai au bani să-şi plătească salariaţii

1

Paralizia politică a accelerat fluxul de depozite scoase din băncile greceşti care se clatină şi a pus în aşteptare un efort finanţat de UE de recapitalizare a lor. Liderii de afaceri spun că nu mai pot obţine creditele de bază, chiar şi atunci când prezintă registre solide de comenzi, se arată într-o analiză publicată de Financial Times /FT/ în ediţia de marţi.

„Am ajuns într-un punct în care există un blocaj total”, a declarat Constantine Michalos, preşedintele Camerei de Comerţ din Atena. „Primul lucru pe care un guvern de coaliţie trebuie să îl facă este să recapitalizeze sistemul bancar grecesc”, a precizat el.

Înrăutăţind lucrurile, guvernul, care controlează o mare parte a economiei, a încetat plata facturilor sale. Luna trecută, datora aproape 7 miliarde de euro sectorului privat. Un fond de salvare de 174 miliarde de euro de la UE ar fi trebuit să ajute, dar a avut un efect neglijabil asupra economiei reale, deoarece cea mai mare parte a banilor pleacă din ţară imediat ce ajung, pentru a rambursa creditorii externi.

Propriul studiu al Camerei de Comerţ arată că 68.000 de companii greceşti s-au închis în ultimele 17 luni şi se aşteaptă ca încă 36.000 să se închidă în următoarele 12 luni. Studiul prevede că economia se va contracta cu încă 7,8% în acest an – mai rău decât previziunea de declin de 6- 6,5% a celor mai mulţi economişti. Chiar şi turismul, o reduta specifică economiei Greciei, are de suferit de pe urma incertitudinii politice, care a determinat turiştii să-şi anuleze rezervările.

„Problema de lichiditate a băncilor cuplată cu dificultatea statului de a-şi plăti obligaţiile anul trecut a creat efecte în valuri în economie şi toată lumea le simte”, a declarat Thimios Bouloutas, directorul executiv al ”Marfin Investment Group”, un holding grec care deţine hoteluri, o linie aeriană, spitale private şi un lanţ de restaurante.

Unele dintre aceste efecte sunt evidente. În contextul în care farmaciştilor greci li se datorează 370 de milioane de euro prin sistemele de asigurare de stat, de exemplu, unele medicamente au devenit insuficiente, iar pacienţii trebuie să plătească costul integral al medicamentelor prescrise.

Un director din Atena a declarat că compania sa a iniţiat achiziţionarea unui centru de date nou în afara Greciei, pe fondul temerilor că ţara va suferi pene de curent în această vară, din cauza datoriilor la principala utilitate. El a solicitat anonimatul deoarece compania nu vrea ca potenţialii clienţi străini sau investitori să ştie că îşi are sediul în Grecia.

Criza de numerar pare să oblige companiile elene să renunţe la furnizorii europeni şi să se orienteze spre concurenţii chinezi, deoarece aceştia sunt dispuşi să ofere credite. Dimitris Papanikolaou, vicepreşedintele ”Neon Energy”, care instalează panouri solare, a declarat că acest factor şi nu costul a fost principalul motiv pentru care a cumpărat materiale din China, în loc de Germania.

”Medical Service Limited”, un mic furnizor de echipamente medicale din Atena, care nu-şi mai poate permite să-şi plătească angajaţii, a primit săptămâna trecută ceea ce s-ar putea numi o binecuvântare: un ordin de la unul din spitalele din oraş pentru un echipament de monitorizare a inimii.

Reflectând însă mai bine, Yannis Stamos, cofondatorul companiei, a renunţat. Dacă ar fi onorat comanda ar fi însemnat să bage mâna în buzunarul Serviciului Medical propriu pentru a acoperi costul de 35.000 de euro al unui astfel de echipament, deoarece băncile greceşti au încetat creditarea iar furnizorii germani ai companiei cer acum plata în avans în numerar. Chiar dacă ar putea plăti factura, Serviciul Medical ar trebui să achite mii de euro impozit pe vânzări guvernului grec în termen de o lună – cu mult înainte ca orice spital să poată plăti.

„Este o situaţie îngrozitoare”, spune Stamos. „Totul este îngheţat. Economia este moartă şi nimeni nu mai plăteşte pe nimeni’‘, precizează el.

Serviciul Medical reprezintă doar o fărâmă din ceea ce se întâmplă cu întreprinderile din Grecia, în contextul în care angrenajele economiei se opresc. După ce s-a poticnit în patru ani de recesiune, activitatea comercială a încetat în ultimele şase săptămâni, în contextul în care ţara a trecut prin două scrutine tulburi, iar viitorul său în zona euro atârnă în balanţă.

La Serviciul Medical şi Stamos s-a orientat spre echipamente cu ultrasunete din China. În multe privinţe, Stamos întruchipează atât progresul enorm realizat de Grecia în doar câteva generaţii cât şi calamitatea cu care se confruntă acum. Tatăl său livra bunuri cu măgarul pe insula Andros. După ce s-a stabilit la Atena, fiul şi-a lansat compania cu un partener şi un împrumut bancar în 1991.

Întârzierea efectuării plăţilor de către spitalele publice din Grecia a fost o provocare cronică ce ar fi necesitat un bancher înţelegător. În urmă cu doi ani, guvernul a platit 1 milion de euro în arierate Serviciului Medical, sub formă de obligaţiuni. Părea o afacere rezonabilă până când ultimul bailout al UE a dus la o scădere cu 50% a acelor titluri de valoare.

În martie, Stamos a oprit plata salariilor pentru cei opt angajaţi şi le-a redus programul de muncă. Ca şi alţi directori greci, el speră ca un nou guvern să se formeze în această săptămână şi să înceapă să-i deconteze facturile.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. TF spune

    Grecia a cazut deja. Restul sunt povesti cu Scufita Rosie.
    Spania si Italia tebuiesc salvate, d-asta grecii sunt inca tinuti in euro-zone

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.