Executivul discută reducerea salariilor mari din companiile de stat

1

Executivul va lua discuţie, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege care vizează reducerea salariilor mari din companiile de stat, au declarat, surse guvernamentale.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege vizează unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din cadrul unor operatori economici.

Legea se va aplica regiilor autonome, societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora.

Măsurile instituite vor avea ca efect reducerea veniturilor salariale pentru personalul angajat din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat care intră sub incidenţa OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, precum şi a celor din cadrul operatorilor economici controlaţi de stat prin intermediul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral/ majoritar de stat.

Din datele furnizate de societăţile menţionate, nivelul de salarizare al personalului de conducere şi chiar de execuţie stabilit prin contractele colective de muncă depăşeşte cu mult remuneraţia directorului general/ directorului (circa 2 – 5 ori) neexistând astfel o ierarhizare a drepturilor salariale în cadrul operatorilor economici respectivi.

Citește și
1 Comentariu
  1. Daniela spune

    Buna ziua!
    Salariu unei persoane cu studii superioare, de 3000 lei brut, inseamna cam 2000 net. Avand o rata lunara pt locuinta(sau chirie) de cca 1500 lei, intretinere, alte utilitati, COPIL MIC(o cutie de lapte costa intre 20-30lei), etc credeti ca mai putem trai daca ni se taie din salariu? (partenerul castica 1000 net)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.