Marius Marinescu susţine că Delta Dunării ar putea deveni ‘teatrul unui măcel’

1

Preşedintele de onoare al Federaţiei pentru protecţia animalelor şi mediului, Marius Marinescu, consideră că prin amendamentul aprobat de Camera Deputaţilor la ordonanţa privind unele măsuri destinate dezvoltării economico-sociale în Delta Dunării, acest teritoriu va deveni ”teatrul unui măcel” şi se va transforma într-un ”poligon de tragere cu ţinte vii”.

‘Prin amendamentul aprobat de Camera Deputaţilor, rezervaţia naturală Delta Dunării va deveni teatrul unui măcel. Cea mai renumită biosferă a Europei se va transforma într-un poligon de tragere cu ţinte vii. Delta noastră adăposteşte specii rare de păsări şi animale vizate, din păcate, de afacerişti oneroşi, atât români, cât şi străini. Mi-e teamă că ororile de la Balc se vor extinde în Delta Dunării.

Am speranţa că autorităţile în drept vor ataca la Curtea Constituţională această lege ruşinoasă pentru România şi mai sper că înalta instituţie o va declara neconstituţională. În caz de nesesizare a Curţii Constituţionale, şansa salvării faunei din Delta Dunării rămâne domnului preşedinte Traian Băsescu”, a declarat miercuri,Marius Marinescu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi ordonanţa 127/2010 privind unele măsuri destinate dezvoltării economico-sociale în Delta Dunării, care prevede, printre altele, că practicarea pescuitului recreativ-sportiv şi a vânătorii raţional reglementată în această zonă se poate efectua pe baza actelor eliberate de Administraţia Rezervaţiei.

Potrivit unui amendament al deputatului PDL Vasile Gherasim, care a fost adoptat de Camera Deputaţilor, „valorificarea resurselor naturale din domeniul public de interes naţional prin activităţi economice tradiţionale – păşunat, cultivarea terenurilor ieşite temporar de sub ape, albinărit, recoltarea florei şi a faunei naturale terestre şi acvatice – practicarea serviciilor de turism şi agrement, a pescuitului recreativ-sportiv şi a vânătorii raţional reglementată, realizarea de servicii de transport pe canale navigabile, cu excepţia Dunării şi a braţelor sale, desfăşurate pe teritoriul rezervaţiei, precum şi desfăşurarea unor lucrări pentru întreţinerea digurilor şi a canalelor existente se efectuează pe baza actelor de reglementare a activităţilor respective, eliberate de Administraţia Rezervaţiei, stabilite prin regulamentul rezervaţiei”.

Ordonanţa acordă şi unele facilităţi persoanelor care domiciliază în rezervaţia Deltei Dunării.

Astfel, persoanele fizice cu domiciliul în localităţile din rezervaţia biosferei Deltei Dunării au dreptul de a pescui, pentru consumul familial, cu unelte proprii, constând în lansete, undiţe şi maximum două vintire, în baza unui permis nominal obţinut de către respectiva persoană fizică, în condiţiile legii, fără plata vreunei unei taxe.

Citește și
1 Comentariu
  1. Mircea spune

    Il sustin pe dl. Marinescu care este un mare iubitor de animale ca si mine. Are cele mai bune initiative si cel mai bun suflet.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.