Hidrosind va înainta cerere de opoziţie faţă de intrarea in insolvenţă a Hidroelectrica

0

Hidrosind, sindicatul salariaţilor din Hidroelectrica, va înainta cerere de opoziţie faţă de intrarea în insolvenţă a companiei, în numele salariaţilor Hidroelectrica, în calitatea acestora de creditori principali ai societăţii, a declarat miercuri, 20 iunie, Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea companiei de a intra în insolvenţă.

„Justiţia este strâmbă pentru că altfel nu se explică de ce judecătorii au respins o cerere de intervenţie depusă de reprezentanţii sindicatului Hidrosind în procesul privind cererea de insolvenţă a Hidroelectrica”, a afirmat preşedintele Hidrosind.

Potrivit unui comunicat al sindicatului, remis miercuri, Hidrosind va înainta plângeri penale împotriva semnatarilor Hotărârii Consiliului de Administraţie din data de 15 iunie (când a fost înaintată cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica – n.r.), pentru abuz în serviciu şi subminarea economiei naţionale.

„De asemenea, plângeri penale vor fi înaintate şi împotriva membrilor Adunării Generale a Asociaţilor, care au respins iniţierea unor acţiuni în justiţie împotriva deciziilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prin care Hidroelectrica vinde energie sub preţul de cost (Hotărârea AGA nr. 21/2012)”, a arătat Decebal Sulea în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, Hidroelectrica se află în proces cu Guvernul României, fiind atacată legalitatea HG nr. 1202/2010, prin care se măreşte de patru ori redevenţa la apa uzinată. De asemenea, Hidroelectrica are datorii neplătite către Complexul Energetic Turceni în valoare de circa 30 milioane lei, însă pentru această sumă există un acord de reeşalonare a plăţilor.

Compania Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012.

Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al companiei, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi.

Printre motivele care au generat această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an şi pierderile înregistrate de companie. În plus, fluxurile de numerar s-au redus cu 27% în acest an iar datoriile cu termen scadent mai mare de 90 de zile au urcat la 470 milioane de lei. Pierderile financiare ale Hidroelectrica s-au majorat la 112 milioane de lei în primele cinci luni din acest an, faţă de 121 milioane de lei în 2011.

În acest context, agenţia de evaluare financiară Moody”s Investors Service a revizuit în scădere, cu patru trepte, de la „Ba1” la „B2”, ratingurile pe termen lung ale Hidroelectrica şi le-a plasat sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare.

Pe de altă parte, Serviciul de presă al Comisiei Europene a arătat miercuri, pentru Agerpres,
că toate cele cinci investigaţii distincte ale Comisiei Europene, iniţiate în primăvară, privind contractele bilaterale ale Hidroelectrica, îşi vor continua cursul normal, iar obiectul acestor anchete este de a stabili dacă unele contracte încheiate de Hidroelectrica au dus la acordarea de ajutoare de stat anumitor clienţi.

Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea.

Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.