Iranul dispune de suficient uraniu pentru a produce o bombă atomică în patru luni

0

Iranul dispune de suficiente stocuri de uraniu îmbogăţit la 3,5% pentru ca în mai puţin de patru luni să aibă destul uraniu înalt îmbogăţit pentru a produce o bombă atomică, au afirmat miercuri mai mulţi experţi americani în faţa congresmenilor de la Washington, relatează AFP.

‘Este clar că Iranul ar putea produce rapid o bombă atomică dacă se hotărăşte’, a declarat în plenul Comisiei pentru apărare din Camera Reprezentanţilor Stephen Rademaker, expert în cadrul Bipartisan Policy Center, organizaţie cu sediul în capitala SUA.

Teheranul a produs deja 3.345 kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, suficient ca, după o îmbogăţire ulterioară, să aibă destul uraniu pentru două bombe atomice, a subliniat el, bazându-se pe informaţiile oferite de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Cu aceste stocuri, iranienii ‘ar putea produce, într-un interval de la 35 la 106 zile, suficient material fisionabil pentru o armă nucleară’, a menţionat expertul amintit.

Potrivit lui David Albright, şeful Institutului pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), audiat, de asemenea, miercuri, Teheranului ‘i-ar trebui cel puţin patru luni pentru a dispune de suficient uraniu de calitate militară’ pentru o bombă.

Pentru a fi utilizat într-o bombă atomică, uraniul 235 trebuie să fie îmbogăţit la aproape 90%. La începutul acestui an, secretarul american al apărării, Leon Panetta, afirmase că iranienilor le trebuie ‘aproximativ un an’ pentru a produce suficient uraniu îmbogăţit necesar pentru o bombă atomică dacă se hotărăsc să deţină arme nucleare, stiuaţie ce ar reprezenta o ‘linie roşie’ pentru Washington.

În uzinele de la Natanz şi Fordo, cele peste 9.000 de centrifuge iraniene produc lunar 158 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 3,5%, un ritm de trei ori mai mare decât înaintea primelor atacuri de la jumătatea anului 2009 al virusului informatic Stuxnet asupra acestor centrifuge, a precizat Stephen Rademaker.

Mai rău, în opinia lui, este că ‘până la sfârşitul anului’, Teheranul va dispune de suficient uraniu îmbogăţit la 20% – pragul fixat de reglementările internaţionale – pentru a produce o bombă ‘într-o săptămână’, termen pe care David Albright îl estimează la ‘minim o lună’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.