Lucian Croitoru (BNR): Adoptarea monedei europene, un orizont îndepărtat

0

Adoptarea monedei europene de către România se poate face într-un orizont îndepărtat, a declarat, joi într-o conferinţă de presă, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

„În primul rând statele din zona euro trebuie să rezolve problema cu euro pentru că nu poţi să ai o monedă decât dacă e bună, iar noi trebuie să fim suficient de competitivi ca să facem faţă acolo. Cine a intrat în zona euro fără competitivitatea adecvată ştie care este drumul, este dovedit, este drumul Greciei, Portugaliei, Irlandei, intră mai devreme sau mai târziu într-o criză”, a spus Croitoru.

Potrivit acestuia, dacă România vrea să adopte euro trebuie să fie pregătită din punctul de vedere al productivităţii muncii.

„Nivelul productivităţii muncii trebuie să tindă să fie cât mai apropiat de cel din zona nordică a zonei euro şi să avem asigurate înăuntru în România structura stimulentelor astfel încât să continue ritmul de creştere la niveluri care să nu creeze discrepanţă ulterioară după intrare. Până atunci nici să nu te gândeşti la acest lucru”, a explicat oficialul BNR.

Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională Eleutheria (CADI – Eleutheria) şi partenerii săi organizează o conferinţă cu tema ‘Antreprenoriatul în contextul crizei economice‘.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.