Premiera mondială a compoziţiei „Haz de necaz”, de Sergiu Celibidache, pe 7 iulie, la Ateneul Român

0

Compoziţia lui Sergiu Celibidache „Haz de necaz” va fi oferită în premieră mondială publicului român, pe 7 iulie, la Ateneul Român, informează fundaţia care poartă numele marelui dirijor.

Potrivit Adelei Vrânceanu, director comunicare Fundaţia Sergiu Celibidache,”o premieră vânată de întreaga lume, dar pe care familia maestrului a decis să o aducă în România”, „Haz de necaz” se va desfăşura sub bagheta directorului artistic al festivalului, Mark Mast, fost elev al lui Sergiu Celibidache, care a petrecut mai bine de cinci ani alături de acesta, zi de zi.

Festivalul Sergiu Celibidache 100 este organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, proiectul fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).

Personalitate artistică nonconformistă, contradictorie, care a dispreţuit rutina, mediocritatea, reclama comercială, filosoful care a promovat teorii personale originale, epatante şi concepţii absolutiste, exclusiviste, asupra creatorilor şi operelor de artă, omul sclipitor de inteligent, plin de vervă, ironie, sarcasm, savantul înzestrat cu o cultură generală copleşitoare, Sergiu Celibidache a atins spre sfârşitul vieţii o carieră impresionantă, devenind pentru lumea muzicală un mit, o legendă vie a baghetei contemporane.

A murit la Neuville-sur-Essonne, lângă Paris, la 14 august 1996.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.