Conducerea UB solicită Facultăţii de Drept o analiză a tezei de doctorat a premierului Ponta

0

Conducerea Universităţii din Bucureşti a adresat o solicitare conducerii Facultăţii de Drept să îşi precizeze punctul de vedere referitor la contestarea calităţii ştiinţifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, informează un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior remis vineri, 22 iunie.

Potrivit sursei citate, rectorul Universităţii din Bucureşti a solicitat, în urma şedinţei Senatului instituţiei de învăţământ superior de joi, întrunirea de urgenţă a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti pentru a dezbate întregul caz.

„Urmare a solicitării conducerii Universităţii din Bucureşti, Consiliul Facultăţii de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferinţă, din experţi internaţionali, din universităţi străine, pentru a analiza acuzaţiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituită ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universităţii din Bucureşti şi publicului larg”, precizează conducerea UB.

Comunicatul de presă menţionează că reprezentanţii instituţiei vor dispune „măsuri adecvate momentului” în cunoştinţă de cauză şi pe baza celor două materiale (punctul de vedere al Facultăţii de Drept şi punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti).

„Consiliul de Administraţie al UB a luat decizia, în şedinţa din data de 30 mai, să aprobe achiziţia unui soft anti-fraudă universitară care să fie utilizat la nivelul întregii universităţi”, precizează UB.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.