SUA: O însoţitoare de autobuz, insultată copios de elevi, strânge 316.000 dolari

0

O însoţitoare de autobuz şcolar din statul New York, copios insultată de elevi, se poate bucura astăzi: după difuzarea pe internet a imaginilor cu femeia jignită, printr-o acţiune lansată pe internet s-au strâns 316.000 dolari oferiţi de oameni pentru ca ea să poată merge undeva în vacanţă, relatează AFP.

 În imaginile postate marţi pe Youtube, Karen Klein, 68 de ani, încearcă să nu răspundă şcolarilor de 13 ani care o jignesc fără încetare timp de 10 minute cât durează filmul, făcând-o ‘elefant’ sau ‘masă de grăsime’.

Elevi din Greece (vestul statului New York) îşi bat joc de felul în care arată femeia, de aparatul auditiv şi de coafura ei. Unii fac gesturi obscene şi râd când ea le spune că vorbele lor o fac să plângă şi să se simtă jignită. În cea mai mare parte a timpului, femeia, care este evident stânjenită, evită să le răspundă.

Scena, filmată cu un telefon mobil, a stârnit o vie indignare în Statele Unite. Fusese deja vizionată de 2 milioane de ori pe internet până joi dimineaţă. Tot pe internet a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru ca femeia să poată pleca undeva în vacanţă.

Obiectivul iniţial era strângerea a 5.000 dolari, sumă care a fost cu mult depăşită, joi după-amiază fiind adunaţi peste 316.000 dolari de la 15.000 de persoane.

Bunica cu opt nepoţi nu semnalase incidentul. Ea a spus la NBC că nu este prima dată că suferă un astfel de tratament din partea copiilor. ‘Aş vrea să fie pedepsiţi, dar nu ştiu cum’, a adăugat ea. A mărturisit că este impresionată de mişcarea de solidaritate în favoarea ei, de scrisorile şi e-mail-urile de susţinere pe care le-a primit.

Autorităţile şcolare din Greece au anunţat că cei patru elevi care şi-au bătut joc de însoţitoarea de autobuz vor fi sancţionaţi disciplinar. Ei au primit tot felul de ameninţări, chiar şi cu moartea, a declarat AFP poliţia din Greece, după ce identitatea şi numerele de telefon le-au fost postate pe internet.

‘Pe un singur telefon se găseau 700 de mesaje de ameninţare‘, spune căpitanul Steve Chatterton, adăugând că ‘poliţia face ceea ce trebuie ca ei să nu păţească nimic. Oamenii trebuie să înceteze, nu are niciun sens, este un episod de comportament necivilizat în autobuz.’

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.